RAFAEL NADAL A CASTIGAT PENTRU A NOUA OARA TURNEUL DE LA ROLAND GARROS

by Sorin Haut

Tenismanul spaniol Rafael Nadal, numărul unu mondial, a câștigat a noua oară turneul de la Roland Garros, duminică, după ce l-a învins în finală pe sârbul Novak Djokovic, numărul doi ATP, cu 3-6, 7-5, 6-2, 6-4.

Nadal s-a demonstrat a fi mai solid decât Djokovic din punct de vedere fizic și mental, devenind primul jucător care se impune de cinci ori consecutiv la Paris și, totodată, primul care câștigă de nouă ori același turneu de Mare Șlem. Niciun alt tenisman nu a cucerit de mai mult de șapte ori un turneu de această categorie.

După ce a eșuat în finala de Australian Open, din cauza durerilor la spate, jucătorul născut în Mallorca l-a egalat pe americanul Pete Sampras, cu 14 titluri de Mare Șlem și, la 28 de ani, se apropie de recordul deținut de elvețianul Roger Federer — 17.

Nadal a părut invincibil la Paris, unde a pierdut o singură dată în 67 de meciuri. Singurul eșec a fost produs de suedezul Robin Soderling, în 2009, când suferea de dureri la genunchi. De atunci, ibericul a înșirat 35 de victorii la rând la Porte d’Auteuil.

Djokovic, care ar fi devenit lider mondial în caz de victorie la Roland Garros, a suferit a treia înfrângere la rând pe zgura pariziană în fața lui Nadal, după cele din finala 2012 și în semifinala de anul trecut.

Sârbul, singurul care a amenințat dominația lui Nadal în ultimii trei ani, a abordat cu încredere finala de duminică, după ce l-a învins pe Rafa Nadal în ultimele lor patru finale, cel mai recent la Roma, în mai.

Dar Djokovic nu a câștigat turneul de la Roland Garros, singurul de Mare Șlem care îi lipsește din palmares, iar la Paris nu a oferit imaginea de luptător pe care o are de obicei.

Cei doi au comis erori mari, foarte rare la ei, și nu au jucat amândoi în același timp la cel mai bun nivel.

Nole Djokovic a câștigat primul set grație unor lovituri de dreapta la punctele importante, dar acest lucru a părut mai degrabă să-l inhibe pe sârb, iar Nadal a revenit în joc. Foarte ofensiv și determinat să nu permită schimburile lungi, Djokovic a început să facă pasul înapoi și a arătat un limbaj al corpului foarte negativ, părând afectat de căldură.

Nadal a părut neobosit și și-a adjudecat fără probleme setul al treilea și a început bine și manșa a patra, dar sârbul a revenit la 4-4. În cele din urmă Djokovic a cedat meciul după o dublă greșeală, oferind o imagine elocventă pentru această finală.

Sursă: AGERPRES (http://www.agerpres.ro/sport/2014/06/08/tenis-rafael-nadal-a-castigat-pentru-a-noua-oara-turneul-de-la-roland-garros-20-17-07)

Facebook Comments