Raed Arafat: „Trebuie să găsim soluții pentru a menține SMURD-ul la Vinga și Nădlac“

by Florian Popa

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat, a declarat marţi, pentru AGERPRES, că trebuie menţinută activitatea echipajelor SMURD de la Nădlac şi Vinga şi urmează să fie găsită o soluţie în acest sens.

„Trebuie să găsim o soluţie să menţinem activitatea acestor echipaje, să rămână funcţionale mai departe. În judeţul Mureş, s-a găsit o soluţie să se rezolve pe anul acesta – Consiliul Judeţean a preluat toate cheltuielile la echipele respective. În final, s-a găsit o soluţie la Mureş, unde riscam să pierdem mai multe echipaje. Acolo, jumătate din echipaje sunt cu componentă civile în ele”, a arătat Arafat.

El a spus că, dacă salariul va fi asigurat de Ministerul de Interne, înseamnă că personalul va fi preluat de IGSU, ceea ce reprezintă soluţia pentru a se scăpa această presiune, „care se repetă deja de doi ani, din partea primăriilor, care vor să scape de aceste echipaje”.

„Acesta este un semnal că sistemul de urgenţă trebuie în final să fie asigurat de stat, pentru că implicarea unei autorităţi locale care nu prezintă garanţia menţinerii sistemului şi, după ce faci un plan pe resursele de intervenţie, te trezeşti că-ţi dispar resursele de intervenţie dintr-o zonă şi trebuie să le înlocuieşti cu alte resurse şi asta arată că este bine cum s-a gândit sistemul iniţial. În cele cinci judeţe a fost o excepţie, aceste echipe va trebui să le preluăm şi pe ele şi să nu mai înfiinţăm echipe similare în viitor, care, după ce funcţionează câţiva ani de zile, să vină cineva să spună desfiinţaţi-le, punând în pericol viaţa oamenilor de acolo. Mai bine facem planurile acestea, le facem şi le asigurăm la nivel de sistem de urgenţă direct aparţinând IGSU şi Serviciilor de Ambulanţă”, a precizat secretarul de stat.

Raed Arafat a adăugat că situaţia din Arad nu este singulară, problema existând şi în alte judeţe.

„Sunt vreo 25 – 26 de echipe civile ale SMURD în cinci judeţe. Costurile lor sunt împărţite între Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă şi Unitatea de Primiri Urgenţe, pe de o parte, şi autoritatea publică locală, pe de altă parte. Aceasta, de regulă, asigură doar salariile personalului. Dacă nu vor mai asigura salariile, riscul este să se închidă. Noi încercăm să găsim o soluţie pentru toate aceste echipe, de preluare a personalului către Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă. Dar asta înseamnă legiferare”, a explicat şeful DSU.

Potrivit acestuia, autorităţile locale au decis să închidă aceste servicii în ideea că nu mai au bani, dar sunt echipe care funcţionează de ani de zile şi nu-şi explică cum s-a ajuns la lipsa de fonduri.

„Pentru comunităţile lor e foarte rău. Noi avem obligaţia să menţinem echipajele, pentru că fiecare echipaj care dispare înseamnă risc de a nu ajunge la un caz critic mult mai mare, mai ales că ambulanţele care sunt la o distanţă mai mare se încarcă cu cazurile respective”, a afirmat Arafat.

 

Sursa: agerpres.ro

Facebook Comments