Radio România, sărbătorit la Consiliul Județean Arad

by Cristian Dobre

Cu prilejul a 90 de ani de existență a postului național de radio, pentru a aniversa acest eveniment istoric pentru presa și societatea românească, în perioada 29 octombrie – 10 noiembrie, la sediul Consiliului Județean Arad este organizată o expoziție dedicată postului național de radio.

Expoziția a fost vernisată astăzi, în prezența unor elevi ai Colegiului Național „Moise Nicoară”, jurnaliști, pasionați ai subiectului. În cadrul acesteia au rulat relatări radio originale ale unor momente istorice: aselenizarea, primul „Tatăl nostru” rostit la Radio România, o poezie recitată de Lucian Blaga, transmisiuni de la Revoluția Română din decembrie 1989.

În prezența colegilor din presa locală și națională, Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad, a conferit corespondentului Radio România Actualități, Ioan Suciu, care anul acesta marchează 25 de ani de colaborare cu Radioul Public, Placheta Centenar a Județului Arad. ,,Ascult cu plăcere emisiunile Radio România Actualități. Apreciez mai ales tonul pozitiv al reportajelor, care relatează despre oameni deosebiți, despre realizări, dar și caracterul obiectiv al criticilor. Am crescut cu Radio România Actualități și mă bucur că a rămas aceeași voce serioasă, în care putem avea încredere. În calitate de președinte al Consiliului Județean Arad, le transmit la mulți ani celor care ne aduc informațiile în casă și ascultătorilor postului public de radio”, a declarat președintele Iustin Cionca.

Tot astăzi, lui Francisc Visky, președintele Asociației Pro Radio Antic, deținătorul unor radiouri de colecție care stau mărturie a 90 de ani de istorie radio, i-a fost conferită de către Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad, Placheta Centenar a Județului Arad, pentru contribuția pe care o are la punerea în valoare a patrimoniului industrial arădean.

 

Facebook Comments