Putin și Kim Jong Un, alături de Xi Jinping la parada militară din Beijing

by Andreea Radu

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, și liderul nord-coreean Kim Jong Un vor participa la o paradă militară organizată la Beijing, unde vor apărea public alături de președintele Chinei, Xi Jinping. Momentul este văzut ca o demonstrație de solidaritate și sfidare față de presiunile Occidentului.

Potrivit Ministerului de Externe chinez, la evenimentul de săptămâna viitoare vor fi prezenți 26 de șefi de stat și de guvern, însă niciun lider occidental, cu excepția premierului slovac Robert Fico, nu va participa.

Parada, programată pe 3 septembrie, cu ocazia „Zilei Victoriei”, va evidenția puterea militară tot mai mare a Chinei, dar și relațiile consolidate cu Rusia, supusă sancțiunilor internaționale după invazia Ucrainei, și cu Coreea de Nord, izolată pe scena mondială din cauza programului său nuclear.

Pentru Putin, urmărit internațional de Curtea Penală Internațională, aceasta va fi prima vizită în China după cea din 2024. La rândul său, Kim Jong Un nu a mai fost la Beijing din ianuarie 2019, scrie reuters.com.

Facebook Comments