Putin: Economia Rusiei este prima din Europa şi a cincea din lume

by Adrian Pavel

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a afirmat joi că, în ciuda sancţiunilor, economia rusă este prima din Europa şi a cincea din lume, informează EFE, care menţionează că şeful de la Kremlin a făcut aceste declaraţii în timpul unei vizite în oraşul Habarovsk, în cadrul unui turneu cu caracter evident electoral în Orientul Îndepărtat rus.
„Se pare că ne sugrumă şi ne presează din toate părţile, dar în ceea ce priveşte volumul economiei în ansamblu suntem primii din Europa. Am depăşit Germania şi ne-am clasat pe locul cinci în lume: China, Statele Unite, India, Japonia, Rusia. În Europa, numărul unu”, a spus Putin.
Preşedintele rus a ajuns la Habarovsk după ce anterior s-a aflat în regiunea autonomă Ciukotka, prima etapă a turneului său în Orientul Îndepărtat rus, care coincide cu începutul campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale din martie în care candidează pentru realegere, pentru un mandat de şase ani.
Conform amendamentelor constituţionale aprobate în 2020, Putin, în vârstă de 71 de ani, a cărui victorie la alegerile din martie este considerată de la sine înţeles, ar putea candida şi la alegerile prezidenţiale din 2030, scrie tvrinfo.ro.

Facebook Comments