Puteri sporite pentru polițiști, propuse printr-un nou proiect de lege

by Andreea Radu

Potrivit proiectului de lege propus de Ministerul Afacerilor Interne, poliţiştii vor putea reţine la sediu şi 24 de ore un cetăţean suspect fără acordul procurorilor.

Totodată, polițiștii vor putea intra în locuinţă fără consimțământul persoanei, în timp ce mai multe contravenţii devin infracţiuni.

Proiectul prevede majorarea limitelor amenzilor până la 1.500 de lei în cazul refuzului unei persoane de a se legitima sau de a se prezenta la sediul poliţiei, fapte sancționate până acum cu amendă de la 100 la 500 de lei.

„Fapta persoanei care continuă încălcarea legii, prin ignorarea avertismentelor lansate de poliţist devine infracţiune”, se mai arată în proiectul de lege.

Sunt specificate  cele mai frecvente proceduri de acțiune ale polițiștilor care privesc interacțiunea cu cetățenii, respectiv: LEGITIMAREA, ÎNCĂTUȘAREA, CONDUCEREA LA SEDIUL POLIȚIEI, precum și situațiile în care se justifică  luarea acestor măsuri.

Conducerea unei persoane la sediul poliţiei se va realiza în următoarele situaţii:

  • nu s-a putut stabili identitatea acesteia;
  • din cauza locului, circumstanţelor, bunurilor aflate asupra sa, ori comportamentului, conduce la suspiciunea că pregăteşte sau a comis o faptă ilegală;
  • periclitează viaţa, sănătatea sau integritatea corporală, ordinea publică sau alte valori sociale;
  • a fost prinsă în flagrant săvârşind o infracţiune;
  • persoana este dată în urmărire;
  • a evadat, a fugit dintr-un centru educativ, centru de detenţie sau din unitatea în care executa măsura internării medicale;
  • nu respectă măsura luării în custodie publică.

La sediul poliţiei, persoana va fi informată cu privire la drepturile ce îi revin, va avea dreptul de a fi asistată de un avocat şi de a nu da nici o declaraţie fără prezenţa acestuia, va avea dreptul de a solicita informarea unui membru de familie sau a altei persoane, va avea dreptul de a solicita informarea reprezentanţilor diplomatici ai statului de provenienţă, va avea dreptul de a fi consultată de un medic, la alegere, pe cheltuiala sa, va avea dreptul de a comunica prin interpret sau prin intermediul unei persoane cu aptitudini de comunicare.

La rândul lui, poliţistul îl va putea reţine pe „suspect” 24 de ore la secţie pentru verificări. După verificarea situaţiei persoanei şi luarea măsurilor legale, poliţistul are obligaţia de a permite acesteia să părăsească sediul poliţiei. Mai mult, la expirarea termenului, persoana are dreptul de a părăsi sediul poliţiei, chiar dacă identitatea sa nu a putut fi stabilită.

Pe de altă parte, poliţistul are dreptul de a pătrunde într-o locuinţă sau orice spaţiu delimitat în orice mod, fără acordul persoanei, în mai multe situaţii:

  • dacă există indicii că în acel spaţiu este pusă în pericol viaţa unei persoane sau este o persoană decedată;
  • în acel spaţiu se află autorul unei infracţiuni flagrante, comisă prin folosirea unei arme ori substanţe explozive, narcotice sau paralizante, prin violenţă, ori de către o persoană mascată sau deghizată;
  • în acel spaţiu se află autorul unui act terorist.

Noi infracţiuni introduse

Potrivit unei alte prevederi, în cazul în care persoana este avertizată „să înceteze activităţile infracţionale” dar aceasta refuză, anumite contravenţii se transformă în infracţiune şi vor fi pedepsite cu închisoare de la 3 luni la 2 ani.

Printre acestea se numără şi cei care „tulbură folosinţa locuinţei locatarilor dintr-un imobil”: tulburarea liniştii locatarilor între orele 22,00-8,00 şi 13,00-14,00 de către orice persoană prin producerea de zgomote sau prin folosirea oricărui aparat, obiect ori instrument muzical la intensitate mare, arată proiectul.

Tot infracţiune va deveni şi „fapta persoanei care, fiind avertizată asupra consecinţelor legale la care se expune, împiedică prin orice mijloace, organele de ordine publică de a-şi îndeplini, în condiţiile legii, obligaţii de serviciu referitoare la luarea unor măsuri pentru legitimarea, controlul corporal, al bagajelor şi al vehiculului”. Infracţiunea se va pedepsi cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau amendă.

Facebook Comments