Puterea terapeutică a aloei vera

by Cristian Dobre

Egiptenii antici au descoperit primii puterea terapeutică a aloei vera. Utilizau gelul vindecător în calmarea arsurilor şi rănilor deschise. Cu timpul, s-au descoperit şi alte beneficii ale acestei plante, cum ar fi îmbunătăţirea digestiei.

 

Frunzele cărnoase de aloe vera au în interiorul lor un suc cu proprietăţi terapeutice, despre care legendele spun că a fost folosit pentru conservarea trupului lui Iisus. Este indicat să fie culese când planta are 2-3 ani, pentru că atunci deţine cele mai multe calităţi vindecătoare. Din frunze se extrage un gel, care este ingredient de bază în băuturi şi preparate indicate în diferite afecţiuni, chiar şi în fortificarea sistemului imunitar. În scop terapeutic, aloe vera se poate folosi în diferite forme: pulbere, gel, capsule, suc, creme, dar se poate utiliza şi în stare proaspătă.

Tratează problemele pielii
În caz de înţepături de insecte, răni deschise, psoriazis sau zona zoster sunt utile cataplasmele cu aloe vera. Zdrobeşte într-un mojar 1-3 frunze mature de aloe şi aplică-le pe zonele cu probleme. Acoperi apoi cu tifon steril sau o bucată de bumbac şi laşi cel puţin 15 minute să îşi facă efectul.

Bun antiseptic şi antiinflamator
Proprietăţile medicinale ale plantei au început să fie apreciate încă din vechime. Seva de aloe are acţiune laxativă, iar gelul, pe lângă efectele benefice asupra sistemului imunitar, oferă calităţi terapeutice antibiotice, antiinflamatoare şi antiseptice. Proprietăţile antiseptice ale plantei sunt de ajutor în tratarea unor boli de piele, cum sunt eczemele şi psoriazisul. O serie de cercetări sugerează că aloe vera, datorită efectele antiinflamatoare, poate acţiona pozitiv şi în afecţiunile reumatice.

Menţine sănătatea orală
Ştiai că aloe vera menţine sănătatea dinţilor şi a cavităţii bucale? Preparatele din gelul de aloe protejează dinţii de carii şi are efecte antibacteriane si antimicrobiene naturale. Din cercetări experimentale, a reieşit că apa de gură pe bază de aloe vera este o alternativă eficientă la produsele similare din comerţ. Pune gel pe periuţă şi masează dinţii cu el câteva minute. Aloe vera constituie o opţiune de tratament şi în caz de afte.

Reglează nivelul de zahăr din sânge
În urma studiilor clinice, s-a descoperit că aloe poate acţiona asupra glicemiei, mai precis scade nivelul de zahăr din sânge. În cadrul unui studiu, oamenii de ştiinţă au administrat zilnic, 1 lună şi jumătate, câte 1 lingură de suc de aloe pacienţilor cu diabet. La final, au observat că glicemia bolnavilor a scăzut.

Atenţie! Dacă iei tratament alopat pentru diabet, întreabă medicul dacă poţi lua remedii cu aloe! Acţiunea binefăcătoare a plantei poate interfera cu medicamentele.

Scade nivelul colesterolului
Substanţele nutritive din aloe vera pot stimula creşterea nivelului de colesterol „bun“ şi scăderea colesterolului nociv pentru sănătate, dar şi a trigliceridelor. Efectele antiinflamatoare deţinute de plantă pot acţiona şi în prevenirea întăririi arterelor şi a hipertensiunii. Se recomandă administrarea unei linguri de suc de aloe cu apă sau suc, dimineaţă, înainte de masă.

Sursa: clicksanatate.ro

Facebook Comments