Putem avea oricând un nou incendiu în Alfa, din cauza incompetenței administrației Bibarț

by Cosmin Mihuta

Așa după cum ați putut citi în ziarul nostru, ieri, pompierii militari arădeni au fost solicitați să intervină pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la vegetația uscată, în municipiul Arad, pe strada Pădurii, în proximitatea autostrăzii, la marginea cartierului Alfa. În timp ce acțiunea pompierilor era în derulare, pe rețelele de socializare a apărut primarul Bibi, care s-a lăudat că el le-a cerut pompierilor să intervină și ne-a anunțat că totul e sub control, a avut el grijă. Mai rămânea să ne spună că el a stins focul, dar nu e târziu.

Ce a uitat să le spună arădenilor domnul Bibarț e faptul că acel incendiu nu s-ar fi extins cu atâta putere, dacă în acea zonă, care din câte știm încă face parte din municipiul Arad, nu ar fi o groapă de gunoi, tolerată de Primăria Arad, pe care, ce să vezi, încă o conduce soldățelul faraonului Falcă. Cel puțin pe hârtie. Așa cum ne anunțau și pompierii în urma acțiunii de ieri, „incendiul se manifesta cu flacără violentă și degajări de fum, la vegetație uscată, deșeuri menajere și mase plastice, pe o suprafață de aproximativ 1500 mp“.

Acele deșeuri nu ar fi avut ce să caute acolo, dacă Bibarț și ai lui și-ar fi făcut datoria. Dacă polițiștii locali s-ar fi ocupat de lucruri serioase, nu de vânat șoferi prin oraș, de amendat comercianți care și așa trăiesc de pe o zi pe alta sau de urmărit politicieni care sunt împotriva incompetenților care conduc acest oraș.

Am primit din partea unui cititor câteva fotografii făcute la marginea cartierului Alfa, după incendiul de ieri. După cum puteți vedea mai jos, în continuare zona e plină de deșeuri, iar un incendiu ar putea izbucni din nou în orice moment.

În loc să vă dați în spectacol pe Facebook, luați măsuri, domnule Bibarț, pentru a evita un nou incendiu în zonă. Curățați terenul de deșeuri și puneți la lucru polițiștii locali, iar dacă nu sunteți în stare, lăsați pe alții care se pricep și la altceva în afară de a se da în stambă pe rețelele de socializare.

Facebook Comments