Puștiul arădean Sergiu Bej a urcat pe podiumul Paletei de Argint la tenis de masă!

by Sorin Haut

Buzăul a găzduit în perioada 14-18 iunie Paleta de Argint la tenis de masă, competiție destinată sportivilor cu vârste de până la 10 ani, atât la individual cât și pe echipe. De la start nu avea cum să lipsească CSM Arad (antrenori: Cristian Dodean, Andreea Fistyulof și Patriciu Muntean), care a avut în concurs mai mulți sportivi, atât la feminin cât și la masculin: Antonia Adolf, Andreea Gyuricza și Ayana Radu, respectiv Yanis Clenciu, Sergiu Bej, Dominic Kaposta și Tudor Cabulea, care au format și cele două echipe, la fete și băieți. La simplu fete, Radu și Adolf au pierdut primele meciuri de pe tabloul principal, în vreme ce Gyuricza a avansat un tur după 3-2 la seturi cu Anais Neacșu. În optimi a cedat cu 3-1 în fața Mariei Mătusa, cea care în final avea să se claseze pe locul 12. La simplu masculin, cel mai bine a mers Sergiu Bej (foto, primul din dreapta), care a avansat până în semifinale, reușind să urce astfel pe podiumul de premiere!

Yanis Clenciu a avansat până în sferturi, unde a pierdut în fața colegului Bej!

Bej a câștigat trei meciuri cu 3-0 la seturi de pe tabloul principal, până în semifinale: împotriva lui Hunor Gyorgy, în turul 1 (16-mi de finală), Andrei Zbanca, optimi și Ovidiu Urlan, sferturi. În penultimul act avea să piardă cu 3-1 în fața lui Gelei Nimrod, de la CSS Odorheiu Secuiesc. O prestație foarte bună a avut și Yanis Clenciu, care în sferturi avea să piardă la mare luptă chiar duelul arădean cu colegul de club Sergiu Bej, 2-3 la seturi (7, -9, 6, -2, -9). Până atunci, Clenciu a obținut și el trei victorii pe tabloul principal: 3-0 în primul tur cu Victor Leon și 3-2 în optimi și sferturi, cu Eduard Bina și Bogdan Croitoru. Yanis Clenciu s-a clasat în final pe locul 5.

Echipa masculină a cedat în sferturi în fața viitoarei campioane, CSM Buzău

În competiția pe echipe, băieții au câștigat în optimi cu CSS Mediaș, scor 3-2, cedând apoi în sferturi cu viitoarea campioană, CSM Buzău I, 0-3 la general. În final, CSM Arad s-a clasat pe locul 7, după ce a pierdut meciul de clasament din zona 5-8, 2-3 cu LPS Constanța I. Echipa feminină a cedat în primul tur de pe tablou, 1-3 cu CSM Moinești. Per total, nu putem să nu remarcăm faptul că Aradul începe să conteze după mulți ani și în competiția băieților, Bej și Clenciu fiind doi sportivi de mare perspectivă. În clasamentul final pe cluburi s-a impus CSM Buzău, 73 de puncte, urmat de CSS Slatina, 58 de puncte și CS Comunal Dumbrăvița, 39 de puncte.

Facebook Comments