Puştii de la UTA U16 au spart gheaţa în Liga Elitelor, eşec dramatic pentru ineuani

by Sorin Haut

Cele două echipe arădene de fotbal angrenate în Liga Elitelor U16, UTA şi ACB Ineu au trecut cu același scor, la interval de o săptămână, de ACS Târgu Mureș 1898.  După 1-3 cu Viitorul Cluj și 1-7 cu Transilvania Bistrița, puștii lui Sorin Botiș și Sebastian Huțan au spart în sfârşit gheața. Buză a deschis scorul în minutul 31 al partidei de pe „Motorul”, iar Bădău şi Blaga au făcut 3-0 până la pauză. La începutul reprizei a doua, UTA a dus tabela la 4-0. Bădău a realizat „dubla”, iar adversarii au marcat golul de onoare în minutul 75, prin Covaci. UTA a jucat în formula: Hudiștean – Mocriș, Maghiar, Buză, Olăroiu, Curtuiuș, Bercea, Nica, Bădău, Blaga, Bușu. Au mai intrat: Neaga (57), Roman (57), Roșu (61), Neag (71).  Etapa viitoare, juniorii U16 ai Academiei UTA se deplasează în Sătmar.

LPS  Satu Mare a fost oaspetele ineuanilor pe terenul „Central” şi a plecat acasă cu toate punctele. Zărăndanii antrenaţi de Marcel Ponta şi Flavius Pavel au condus 75 de minute pe tabelă, însă la final aveau să piardă. Nica a înscris pentru 1-0 în minutul 28, dar sătmărenii au întors rezultatul pentru 1-2, în minutele 76 şi 90. Coman – Toader, Ciugu, Prodan, Nica – Mogoș – Narserovici, Sas, Flonta Miculaiciuc – Varga a fost „11”-le puştilor zărăndani, pe parcurs mai jucând Popa, Ilisia, Sabău şi Mâneran. (foto: UTA Arad, facebook)

Facebook Comments