Pus pe liber de UTA, Alex Ioniţă ar putea reveni la Rapid

by Sorin Haut

UTA s-a despărţit de atacantul Alexandru Ioniță, pus pe liber de Laszlo Balint, iar patronul Rapidului vrea să profite. Victor Angelescu a recunoscut că fostul atacant din Giulești se află în vizorul clubului: „Mai mulți jucători vor rămâne liberi în această iarnă și vom face o analiză. Ioniță este un jucător pe care ni-l dorim, ținând cont și de trecutul său. Noi îl vrem, dar acum trebuie să-și dorească și jucătorul să vină. Ioniță este un atacant bun, de Liga 1, care a demonstrat ce poate la UTA. Noi ni-l dorim, dar rămâne de văzut ce se va întâmpla„, a spus Angelescu pentru Digi Sport.

Alexandru Ioniță a impresionat la Rapid în sezonul 2009/2010, după care a fost transferat la FC Koln în schimbul a 2.5 milioane de euro. După aventura în Germania, Ioniță a revenit la Rapid și ulterior a mai evoluat pentru AEL Limassol, FC Voluntari, ASA Tg. Mureș, Aris Limassol și Sportul Snagov. La UTA se afla din 2019 şi a pus serios umărul la promovarea echipei în Liga 1, după 12 ani de absenţă. Apoi, Balint l-a cam uitat pe bancă şi nu s-a mai bazat pe serviciile sale.

Facebook Comments