PUNCT FINAL IN PROIECTUL „IMPLICA-TE IN PROTEJAREA MEDIULUI! FII ECOLOGIC“

by Cosmin Mihuta

Asociația OGHMA, în parteneriat cu Asociația Educatio, cu sprijinul financiar  al Primăriei Municipiului Arad, a pus punct final în proiectul „Implică-te în protejarea mediului! Fii Ecologic”. Proiectul „Implică-te în protejarea mediului! Fii Ecologic!” a început în luna mai și s-a finalizat în luna iunie.

Scopul proiectului l-a constiuit creșterea gradului de educare și conștientizare a tinerilor din municipiul Arad cu privire la activităţile de protejare a mediului înconjurător și de a petrece timpul liber sănătos prin sport în natură.

„În perioada menționată, un număr de 75 de elevi de la liceele arădene au avut ocazia să își dezvolte capacitatea de cunoaștere și înțelegere privind importanța protejării mediului înconjurător și au participat la diverse acțiuni, cum sunt traseu de biciclete, traseu canoe Mureș și orientare, ecologizare în Parcul Natural Lunca Mureșului. „, declară Mirela Ardelean, coordonatorul acestui proiect.

Activități întreprinse în cadrul proiectului, coordonate de Marius Tiu, au cuprins:

–          7 iunie, Parcul Natural Lunca Mureșului – participarea cu 27 de elevi de liceu din Colegiul Național ”Elena Ghiba Birta” la două activități distincte, ambele derulate pe biciclete: Concursul Racing Bike ”Cupa Liceelor la ciclism”, la care au fost cucerite titlurile de cel mai rapid ciclist (Păcurar Vlad) si cel de ”Cel mai ciclist liceu din Arad” (16 participanți), respectiv o tură cu 11 elevi pe traseul existent (și îmbunătățit) în Parc, în lungul Mureșului (spre Pecica) – fiind observate din mers minunile naturale ale acestei rezervații de interes național.

–          14 iunie, Parcul Natural Lunca Mureșului – acțiune de ecologizare desfășurată cu 21 de elevi în 3 puncte indicate de rangerii Parcului (aria Centrului de vizitare, zona ”Zori de zi” și limita parcului cu cartierul Alfa). Au fost colectați peste 70 de saci de gunoaie lăsate de foști ”turiști” cu carențe majore de educație și respect față de mediu.

–          17-18 iunie, Parcul Natural Lunca Mureșului – observarea rezervației din canoe, cu îndrumare specializată din partea unui ranger al Parcului. Marți au luat parte 11 elevi însoțiți de doi profesori iar miercuri au fost alți 11 elevi cu un profesor. În ambele zile gazdele au dus grupul și ambarcațiunile la locul de lansare la apă și au recuperat cele menționate la Pecica. Călătoria a fost de excepție, elevii asimilând nenumărate impresii pozitive și informații noi, amplificându-și respectul și admirația pentru natura desfășurată în imediata apropiere a orașului în care ei locuiesc. Vâslitul pe apă nu a ridicat probleme, condițiile meteo au fost ideale, incidente nu au avut loc iar concluziile exprimate de elevi la final fiind deosebite (aceștia exprimându-și intenția a reveni pe traseul fluvial cât mai curând).

Facebook Comments