PSD, la egalitate cu PNL la Arad. Ambele partide au obținut trei parlamentari

by Adrian Pavel
Fotbalul se joacă pe goluri, așa cum scopul campaniei electorale este de a aduna cât mai multe mandate. Șuturile pe lângă sau peste poartă, la fel ca bările, nu se contabilizează. Rămâne doar scorul. Restul e gargară… la fel ca cea a PNL-ului, care se laudă că a câștigat Aradul. Scorul spune însă altceva: egalitate. Atât PNL, cât și PSD au obținut, fiecare, câte 3 mandate de parlamentar: Eusebiu Pistru – senator, Mihai Fifor și Adrian Alda – deputați, din partea PSD; Nelu Cristina – senator, Sergiu Bâlcea și Glad Varga – deputați, din partea PNL.
„Obiectivul nostru a fost atins. Am intrat în campania electorală cu o țintă foarte clar definită: de a avea un senator și doi deputați în Parlamentul României. Iar rezultatele confirmă acest lucru. Este o reușită a partidului nostru, după o muncă foarte susținută, într-o perioadă extrem de complicată. S-a văzut pe 6 decembrie care a fost răspunsul arădenilor la chemarea la vot a partidelor politice. Cred că fiecare partid trebuie să își facă o analiză internă cât se poate de serioasă și să încerce să realizeze faptul că lucrurile trebuie schimbate în această țară. Răspunsul arădenilor a fost evident: a fost un cartonaș galben arătat guvernării Orban și președintelui Iohanis pentru modul cum au gestionat întregul an. Absenteismul arădenilor este și un semnal de alarmă pe care ar trebui să îl perceapă administrația publică locală din Arad pentru că de mai bine de 16 ani, Gheorghe Falcă, Cionca, Bibarț, Bâlcea și alte astfel de personaje nu fac altceva decât să coordoneze o administrație păguboasă, care numai de bunăstarea cetățeanului nu s-a ocupat“, a subliniat Mihai Fifor, președintele PSD Arad.
PSD a câștigat alegerile în 28 de localități din județul Arad. „Scorul nostru ne situază, cel puțin în momentul de față, pe locul 30 în ierarhia națională. Este un scor ce va fi îmbunătățit în anii care urmează. Organizația intră într-o fază de reconstrucție și abordăm foarte serios anul electoral 2024, astfel încât să ne îndeplinim obiectivele: câștigarea Primăriei Arad și a Consiliului Județean. Imaginea Aradului în acest moment este „minunăția“ aceea ce brad din fața primăriei. Așa arată Aradul sub administrația lui Bibarț, care îl are în spate pe Falcă, drept maestru de ceremonii. Nu vreau însă să mă refer mai mult la aceste personaje sinistre. Politica se face pe voturi și pe obiective“, a mai spus Fifor.
Florin Tripa: „Mulți ne cântau prohodul după scorul alegerilor locale, în care eu și președintele Mihai Fifor ne-am asumat greșeala înființării acelui nefericit PSLC, dar iată că PSD a demonstrat că poate face o figură frumoasă la aceste alegeri. Alegerile au fost câștigate de organizațiile din județ, care s-au mobilizat exemplar“.
Eusebiu Pistru, senator de Arad: „În primul rând, vreau să mulțumesc tuturor arădenilor care au votat PSD. Mă bucur că în toate comunele și orașele din județul Arad am reușit să mobilizăm organizațiile și să câștigăm. Aproape jumătate din localitățile din județ au fost ale noastre. Ne-am atins obiectivele, iar de acum încolo vom fi în slujba arădenilor. Cred că vom reuși să facem o treabă bună, astfel încât peste 4 ani, PSD să câștige atât Primăria, cât și Consiliul Județean Arad“.
Adrian Alda: „Mulțumesc și eu arădenilor care ne-au votat. Pentru cine nu mă cunoaște, sunt secretarul executiv al PSD Arad și vin din mediul privat. De 9 ani activez în consultanță pentru atragerea de fonduri europene și afaceri în agricultură. Împreună cu colegii mei, vrem să facem o figură frumoasă în Parlamentul României. În ceea ce mă privește, îi asigur pe arădeni că mă voi implica la maxim“.
Ilie Cheșa, președintele pe municipiu al PSD: „Mai avem mult de muncă la organizația municipală, dar iată că deși am preluat conducerea organizației în aprilie am reușit să ducem la bun sfârșit două campanii electorale. La PSD începe să se contureze o echipă frumoasă și competentă“.
Facebook Comments