Partidul Social Democrat va organiza miercuri mai multe ședințe interne pentru a decide pașii politici care vor urma după adoptarea moțiunii de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan.
Potrivit unor surse social-democrate, de la ora 12:30 va avea loc o reuniune a grupurilor parlamentare ale PSD împreună cu conducerea partidului, iar de la ora 13:00 se va desfășura online ședința Biroului Politic Național.
În cadrul întâlnirilor, liderii PSD urmează să stabilească mandatul și propunerile cu care partidul va merge la consultările ce vor fi convocate de președintele Nicușor Dan la Palatul Cotroceni, pentru desemnarea unui nou premier și formarea unei majorități parlamentare.
Sursele citate susțin că social-democrații iau în calcul toate variantele politice și sunt convinși că, după tensiunile generate de votul moțiunii de cenzură, scena politică se va reconfigura rapid.
Potrivit acelorași surse, PSD consideră că în cel mult zece zile se va contura o majoritate parlamentară capabilă să susțină un nou Guvern.
În același timp, decizia Partidul Național Liberal de a trece în opoziție este văzută de liderii PSD drept „o decizie normală și de înțeles”, în contextul schimbărilor politice produse după căderea Executivului.
PSD își stabilește strategia după căderea Guvernului Bolojan. Social-democrații pregătesc consultările de la Cotroceni