- impunerea de către dl. Cionca Iustin Arghir Marinel a unui regulament de funcţionare al Consiliului Judeţean Arad (adoptat prin Hotărârea nr. 7/28.06.2016), care limitează dezbaterile și posibilitatea intervențiilor în dezbatere, cu scopul vădit de a împiedica opinia publică să cunoască toate detaliile procesului decizional și mai ales motivația reală a promovării unor proiecte de hotărâre;
- adoptarea de către dl. Cionca Iustin Arghir Marinel a unui comportament dominant care, în ceea ce privește procesul decizional, este caracterizat de o opacitate aflată în contradicție cu specificul activității unei autorități publice unde transparența trebuie să fie cuvântul de ordine;
- încheierea de către dl. Cionca Iustin Arghir Marinel a mai multor contracte ilegale de voluntariat, așa zișii voluntari fiind membri sau apropiați ai PNL, contractele fiind reziliate rapid și discret după sesizarea nelegalității acestora de către consilierul județean Cristian Videscu;
- atitudinea domnului Cionca Iustin Arghir Marinel cu privire la transparența decizională și informarea corectă și onestă a consilierilor județeni, dar mai ales a cetățenilor, în legătură cu toate problemele de interes public ce derivă din activitatea Consiliului Județean Arad;
- poziția domnului Cionca Iustin Arghir Marinel față de situația Aeroportului din Arad, în a cărui modernizare Consiliul Județean Arad a investit circa 2.000.000 de euro, respectiv demersurile inițiate de dl. Cionca Iustin Aghir Marinel în vederea fuziunii aeroportului din Arad cu cel din Timișoara. Fără nici o discuție, fără nici o consultare cu nimeni, dl. Cionca Iustin Arghir Marinel a acceptat să cedeze o parte din patrimoniul județului Arad (infrastructura aeroportuară) către Timișoara (prin intermediul Ministerului Transporturilor).
- lipsa de viziune a domnului Cionca Iustin Arghir Marinel, comportamentul său discreționar, lipsa de transparență și secretomania, punerea intereselor de partid înaintea intereselor cetățenilor județului Arad, inconsecvența și un mod de acțiune bazat în principal pe ideea fugii de responsabilitate și de asumare a problemelor existente, care pun în pericol buna funcționare a Consiliului Județean;
PSD a început demersurile pentru demiterea preşedintelui CJA
Partidul Social Democrat Arad a depus în cursul zilei de miercuri, la Consiliul Județean, documentația privind convocarea ședinței extraordinare având ca unic punct pe Ordinea de zi proiectul de hotărâre privind eliberarea lui Cionca Iustin Arghir Marinel din funcția de Președinte al Consiliului Județean Arad.
În expunerea de motive care însoțește proiectul de hotărâre inițiat de consilierii județeni PSD+ALDE sunt prezentate câteva dintre argumentele în baza cărora Grupul opoziției din Consiliul Județean Arad consideră oportună și necesară eliberarea din funcție a președintelui Cionca Iustin Arghir Marinel, respectiv: