ProVolei şi Westar, medaliate naţionale la Mamaia

by Sorin Haut

Stațiunea Mamaia este, în aceste zile, gazda Campionatului Național de volei pe plajă, CS ProVolei Arad cucerind medalia de aur în întrecerea cadeților.

Echipa formată din Denis Zâză şi Alexandru Ciubotariu a devenit campioană naţională, după ce în finală a câştigat în faţa tandemului din Tulcea, scor 2-1 (14-21, 21-14, 15-13), meci ce s-a dovedit extrem de spectaculos şi disputat.

Alături de perechea pregătită de Marius Mascovits și Radu Sabău pe podium a urcat și Westar Arad, medaliată cu bronz.

De luni încep întrecerile la juniori, unde echipele ProVolei sunt printre favorite.

Facebook Comments