ProVolei Arad îşi cunoaşte adversarele şi programul din liga secundă

by Sorin Haut

Federația Română de Volei a stabilit componenţa seriilor din liga seuncă şi programul competiţional. După ce a declinat, din lipsa banilor, invitaţia de a participa în elita voleiului românesc, CS ProVolei Arad va juca tot în seria de vest a Diviziei A2, alături CSM Suceava, ACS Volei Club 2015 Zalău, CS Oțelul Roșu și CSS CNE LAPI Dej-SCM Zalău. Vor fi etape săptămânale, iar în prima rundă arădenii se vor deplasa la ACS Volei Club 2015 Zalău, în 17 octombrie. Urmează, apoi, primul meci pe teren propriu în 24 octombrie, cu CS Oțelul Roșu, o nouă deplasare, la CSS CNE LAPI Dej-SCM Zalău, etapa a patra va fi liberă pentru arădeni, iar ProVolei va încheia turul acasă, cu CSM Suceava, în 14 noiembrie. Returul se va disputa în perioada 28 noiembrie – 6 februarie.

Ultimele două clasate din sezonul regulat se vor înfrunta pentru calificarea la turneul fazei a II-a de play-off, unde merg direct primele trei clasate. La turneul fazei a II-a, primele două se califică la turneul de promovare. În seria est sunt înscrise tot cinci echipe: ACS Academia de Volei Tomis Constanța, CSM Râmnicu Sărat, CS Rapid București, CSU Știința Bacău și Titanii ASE București.

Facebook Comments