Protocol semnat între DGASPC Arad și Bihor și Poliția de Frontieră, pentru combaterea migrației ilegale a minorilor

by Cristian Dobre

Scopul protocolului îl constituie cooperarea între cele trei părţi privind realizarea de activități comune în zona de frontieră pentru descoperirea, identificarea și repatrierea copiilor români neînsoțiți și asigurarea măsurilor de protecție specială a acestora. Mai exact, vizează: descoperirea la frontiera de stat a României a copiilor români neînsoțiți, prevenirea și combaterea migrației acestora în afara cadrului legal; realizarea procedurilor de informare imediată, interinstituțională, în cazul descoperirii cetățenilor români minori neînsoțiți, stabilirea datelor de identificare ale copiilor români neînsoțiți, victime ale traficului de persoane, precum și facilitarea accesului reprezentanților Direcțiilor de asistență socială și protecția copilului în punctele de trecere a frontierei unde au fost identificați copii români neînsoțiți sau care urmează să sosească în punctul de trecere a frontierei, în situația repatrierii de pe teritoriul Uniunii Europene, pentru inițierea procedurii aplicabile minorilor neînsoțiți.

”Am propus încheierea acestui protocol întrucât în activitatea noastră întâlnim situații complexe în care este vorba despre minori neînsoțiți, la granița de Vest a României, sau după caz în situații de repatriere și avem nevoie de toată expertiza și implicarea Poliției de Frontieră. Am contactat și colegii din județul Bihor în acest demers de cooperare instituțională pentru ca pe zona de frontieră din aria de competență situațiile în care sunt implicați copii minori români să își găsească cât mai rapid rezolvarea” declară Erika Stark, directorul general al DGASPC Arad.

În baza protocolului, Poliției de Frontieră îi revine verificarea documentelor de trecere și a celorlalte acte prevăzute în legislație pentru descoperirea la frontiera de stat a României a copiilor români neînsoțiți, care nu respectă prevederile legale privind dreptul la liberă circulație a cetățenilor români; identificarea copiilor români neînsoțiți și stabilirea identității lor, victime ale traficului de persoane, înștiințarea de îndată a DGASPC Arad sau Bihor, în funcție de raza de competență, în cazul descoperirii cetățenilor români minori neînsoțiți, atunci când nu a fost posibilă informarea părinților sau nu a fost posibilă preluarea acestora de reprezentanții legali într-un termen rezonabil.

Responsabilitatea care revine DGASPC Arad sau Bihor se referă la întâmpinarea, preluarea și însoțirea cetățeanului român minor, depistat neînsoțit pe teritoriul Uniunii Europene și repatriat în România, până la domiciliu sau la un centru specializat.

În anul 2019, pentru 47 de copii români minori Poliția de Frontieră a luat măsura înteruperii călătoriei ca urmare a faptului că aceștia nu îndeplineau condițiile legale de trecere a frontierei de stat, iar 1 copil a fost repatriat ca urmare a încheierii unor acorduri între țări.

 

Facebook Comments