Sindicatul Național al Polițiștilor și al Personalului Contractual din cadrul Ministerul Afacerilor Interne a anunțat organizarea unui protest marți, de la ora 17.00, în Piața Victoriei, în contextul dezbaterii unui proiect de ordonanță de urgență care prevede majorarea vârstei standard de pensionare pentru polițiști și militari.
Potrivit reprezentanților SNPPC, proiectul de OUG inițiat de Ministerul Dezvoltării stabilește, la articolul LVI, că în termen de 30 de zile de la adoptare, Ministerul Apărării Naționale și Ministerul Afacerilor Interne trebuie să modifice Legea 223/2015 privind pensiile militare de stat, în sensul creșterii vârstei de pensionare.
„Astăzi, 23.02.2026, între orele 08.30-13.05, SNPPC a participat la dezbaterea publică pe Proiectul de OUG iniţiat de Ministerul Dezvoltării, proiect care, la Art. LVI stabileşte că, în 30 de zile de la adoptarea sa, MApN şi MAI trebuie să modifice Lg 223/2015 şi să majoreze vârsta standard de pensionare a poliţiştilor şi militarilor, unde am solicitat retragerea proiectului (este neconstituţional) sau ELIMINAREA art LVI din proiectul de OUG”, au transmis sindicaliștii.
Protestul este programat înaintea ședinței plenului Consiliului Economic și Social, unde proiectul figurează pe ordinea de zi pentru dezbatere și avizare, urmând ca ulterior actul normativ să fie discutat în ședința de Guvern.
„Vă aşteptăm la protest în Piaţa Victoriei (la Guvern), pentru a ne opune unei noi nedreptăţi la adresa poliţiştilor/militarilor. Evoluţia este într-o dinamică foarte rapidă şi la fel trebuie să fim şi noi: rapizi în reacţie. Aşteptăm toţi poliţiştii din Bucureşti şi nu numai, indiferent unde sau dacă sunt sau nu sindicalizaţi”, au mai precizat reprezentanții SNPPC.
În paralel, Federația Sindicatelor Naționale ale Polițiștilor și Personalului Contractual din România a transmis o scrisoare deschisă Guvernului, solicitând o întâlnire de urgență cu premierul Ilie Bolojan. Documentul vizează atât prevederile privind vârsta de pensionare, cât și alte revendicări legate de salarizare, actualizarea normei de hrană, deficitul de personal și regimul pensiilor militare de stat.
Sindicaliștii susțin că majorarea vârstei de pensionare ar accentua instabilitatea din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională, în condițiile unui deficit de personal estimat la aproximativ 25% și ale unui context regional tensionat.
Protestul de marți marchează o nouă etapă a tensiunilor dintre reprezentanții structurilor din MAI și MApN și Executiv, pe fondul reformelor anunțate în domeniul administrației și al sistemului de pensii.
Protest în fața Guvernului. Sindicaliștii din MAI și MApN contestă majorarea vârstei de pensionare