Protecția Consumatorului și-a făcut bilanțul pe timpul pandemiei de Coronavirus

by Adrian Pavel

Cu ocazia Zilei Mondiale a Drepturilor Consumatorilor, pe 15 martie 2021, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a organizat o conferință online, la care au participat reprezentați ai autorităților centrale și locale, ai diverselor structuri patronale, ONG-urilor de profil și presei.

Întâlnirea, derulată sub titlul ”Protejarea consumatorului român în contextul pandemiei! Un consumator european informat este un consumator protejat!”, a avut invitați de marcă, în calitate de vorbitori: Ludovic Orban, Președintele Camerei Deputaților, Dan Barna, Vicepremierul României, Niculae Havrileț, Secretar de Stat, Ministerul Energiei, Annamaria Bogya, Secretar de Stat, Cabinetul Vicepremierului Kelemen Hunor.

Acum, la un an de la debutul pandemiei provocate de virusul SARS-CoV 2, realitățile vieții ne-au subliniat încă o dată că drepturile consumatorilor sunt fundamentale pentru o societate democratică. Sunt convins că tot ceea ce se realizează şi s-a realizat în domeniu de către Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor a adus un plus de calitate în viața cetățeanului aflat într-o perioadă cu multiple provocări”, a afirmat, în timpul lucrărilor, Ludovic Orban, Președintele Camerei Deputaților.

În cadrul reuniunii, gazda evenimentului, Claudiu Dolot, Președintele ANPC, a prezentat participanților liniile principale ale strategiei multianuale a Autorității și etapele de urmat pentru punerea acestora în practică, în viziunea sa.

În mandatul meu îmi propun să punem accent pe dezvoltarea bunelor practici, în domeniul protecției consumatorilor, inspirate și de exemplele de succes din alte țări membre UE, să armonizăm cât mai repede legislația națională cu cea europeană, să punem accent pe programele de educație și informare, în domeniu și, nu în ultimul rînd, să consiliem operatorii economici cu privire la schimbările legislative impuse de pandemie, demonstrând, în paralel, toleranță zero față de practicile comerciale incorecte, în raport cu consumatorul”, a declarat, Claudiu Dolot.

La rândul lor, Vicepreședinții Valentina Veronica Mitran Piticu și Claudiu Mădălin Giurcău, au prezentat participanților principalele rezultate înregistrate de ANPC în 2020.

Astfel:

  • La nivel naţional, s-a înregistrat un număr de 99.083 petiţii privind conformitatea şi securitatea produselor şi serviciilor, cu o creștere de 12 % față de anul 2019.

  • Au fost întreprinse 83.644 acțiuni de control, la nivelul întregii țări

  • 40.000 dintre operatorii economici controlați, au prezentat nereguli, ocazie cu care au fost aplicate tot atâtea sancţiuni contravenţionale, cuantumul amenzilor ridicându-se la 96,20 milioane lei.

  • Au fost desfăşurate 43 de tematici de control naționale, în cadrul cărora, au fost verificați aproximativ 23.000 de operatori economici, la 58 % din aceștia înregistrându-se diverse abateri.

  • Valoarea amenzilor aplicate de comisarii ANPC a fost de 39,66 mil. lei, iar valoarea produselor neconforme pentru care a fost dispusă măsura de oprire de la comercializare a fost de 63,72 mil. lei.

  • Referitor a tematica de control cu privire la măști, derulată în 2020, au fost controlaţi 599 operatori economici, la 396 dintre aceştia (66%) constatându-se nerespectarea prevederilor legale în vigoare.

  • Au fost verificate peste 35 mil. măşti, în valoare aproximativ 20 mil. lei, din care peste 32 mil. măşti nu se încadrau în prevederile legale în vigoare.

  • Ca urmare a deficienţelor constatate, au fost dispuse următoarele măsuri:

  • oprirea temporară de la comercializare a circa 32 mil. măști, în valoare de 12 mil. lei, până la remedierea neconformităţilor constatate;
  • oprirea definitivă şi scoaterea de la comercializare a 725.448 de măști, în valoare de peste 3 mil. lei;
  • aplicarea a 668 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 2,9 mil. lei pentru încălcarea reglementărilor privind protecţia consumatorilor.
  • emiterea a 29 de decizii de încetare a practicilor comerciale incorecte.
  • În ceea ce privește Sistemul de schimb rapid de informații privind produsele nealimentare periculoase – RAPEX , România a transmis un număr de 41 notificări de produse periculoase și de 82 reacţii la notificările realizate de alte țări membre UE, cele mai notificate produse find cele din categoria echipamentelor de protecție, autovehiculelor, cosmeticelor, textilelor, aparaturii electrice, jucăriilor.

  • În anul 2020, ANPC a desfăşurat la nivel central circa 130 acţiuni de consiliere gratuită a operatorilor economici din domeniul alimentar și 97 acţiuni de consiliere gratuită a operatorilor economici privind produsele si serviciile nealimentare.

  • În timpul Comandamentului Litoral, au fost verificați 1.225 operatori economici, pentru deficienţele constatate aplicându-se 1.512 sancțiuni contravenţionale, constând în 688 de amenzi, în valoare de 4,7 milioane de lei, şi 824 de avertismente.

  • În cadrul Comandamentului de iarnă 2020, ANPC a desfăşurat controale la 205 operatori economici, pentru deficienţele constatate aplicând 61 sancțiuni contravenţionale constând în 23 amenzi, în valoare de 96.500 lei, şi 38 de avertismente.

  • În ceea ce privește regimul metalelor și pietrelor prețioase, s-au înregistrat, anul trecut, următoarele rezultate:

  • s-au analizat şi marcat 4,2 milioane de obiecte din metale preţioase în greutate totală de peste 13 milioane grame
  • 217 de activităţi de înregistrare poansoane pentru marcă de responsabilitate ale operatorilor economici autorizaţi
  • s-au eliberat 2.500 de buletine de expertiză pentru obiectele prezentate la ghișeu şi s-au întocmit rapoarte de expertiză tehnică
  • Direcția de Metale Pretioase a avut încasări în valoare de peste 11 mil. lei.

Cu ocazia acestei zile speciale, ANPC urează încă o dată ”La mulți ani!” tuturor consumatorilor, reafirmând că va depune, în continuare, toate eforturile necesare pentru ca drepturile lor să fie respectate și pentru ca relația comercială dintre operatorul economic și clientul său să se desfășoare corect, neîncălcându-se nicio prevedere a legii.

 

Facebook Comments