Proiectul “Educație de calitate pentru toți”, lansat la Arad

by Dana B.

Guvernul României, Ministerul Fondurilor Europene şi Ministerul Educaţiei Naţionale, prin Inspectoratul Școlar Județean Arad, a demarat la 20 aprilie 2018, proiectul intitulat „Educație de calitate pentru toți”- POCU/76/6/18/106250, axa prioritară 6, Educaţie şi competenţe, proiect selectat în cadrul Programului Operațional Capital Uman 2014-2020 (POCU) şi co-finanțat din Fondul Social European.

Acest proiect a fost elaborat ,depus si selectat ,in urma analizei de nevoi  realizată in cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Arad pe parcursul anilor şcolari incheiaţi de unde rezultă necesitatea intervenţiei ameliorative pentru elevi,cadre didactice si părinţi, în vederea reducerii si prevenirii abandonului școlar timpuriu si promovarea accesului egal la educație.

Proiectul se va derula pe o perioadă de 33 de luni, fiind implementat în parteneriat cu Casa Corpului Didactic Alexandru Gavra Arad și S.C.C & T Strategic Business Partners S.R.L., Bucureşti.

            Proiectul se implementează la nivel județean, obiectivul general al proiectului fiind creșterea calității serviciilor educaționale în școlile arădene prin îmbunătățirea competențelor actorilor implicați în activități educaționale şi prin valorificarea valențelor formative ale procesului de mentorat asupra trinomului educațional, în vederea reducerii si prevenirii abandonului școlar timpuriu si promovarea accesului egal la educație.

             Proiectul își propune dezvoltarea și implementarea de programe educaționale complexe destinate celor 10 școli beneficiare, respectiv preșcolarilor/elevilor, părinților, cadrelor didactice și de sprijin.

Programele educaționale se vor dezvolta în prima fază a proiectului și vor include:

  1. Oferta educațională destinată învățământului preșcolar, primar si gimnazial și având ca scop reducerea părăsirii timpurii a sistemului de învățământ, respectiv creșterea participării în școlile beneficiare; programul se va baza pe instrumente specifice, special dezvoltate (3 Ghiduri specifice) și va cuprinde circa 200 preșcolari si 480 elevi;
  2. Oferta specifică de educație parentală, având ca scop reducerea părăsirii timpurii a sistemului de învățământ, respectiv creșterea participării în școlile beneficiare; programul de educație parentală se va baza pe instrumente specifice (Ghid de educație parentală, mapa consilierului) urmând să includă circa 255 părinți;
  3. Oferta de servicii de mediere si consiliere pentru sprijinirea accesului la educație a copiilor, printr-un program de formare a mediatorilor acreditat, respectiv un program de mediere si consiliere particularizat pentru cele 10 scoli din proiect si de care vor beneficia 480 elevi;
  4. Oferta de dezvoltare profesionala pentru creșterea capacitații profesionale a personalului didactic si de sprijin, prin:
    1. un program de formare competente transversale,cuprinzând 4 module
    2. un program de mentorat pentru competente didactice cuprinzând 4 module;

Programul va include pregătirea unei echipe de 12 mentori locali si va cuprinde circa 260 de cadre didactice si personal de sprijin/auxiliar.

  1. Competiția de mini-proiecte educaționale, în urma căreia vor fi selectate și implementate 100 de mini-proiecte pentru a primi instrumente de sprijin; pe baza proiectelor se va elaboraun ghid de bune practici (218 exemplare) ce va fi diseminat în sistem.

Proiectul va avea ulterior în vedere, dezvoltarea capacității de livrare a programelor educaționale în școlile beneficiare, asigurând planificarea si livrarea celor 5 tipuri de programe dezvoltate în cele 10 școli incluse în proiect, inclusiv formarea echipelor care vor implementa aceste programe: 22 mentori locali, 10 consilieri, 25 mediatori, 12 mentori locali.

Va fi sprijinită totodată dezvoltarea bazei materiale necesare pentru derularea propice a activitățiloreducaționale si creșterea frecventei școlare în cele 10 școli beneficiare, prin asigurare de echipamente menite să stimuleze interesul copiilor/elevilor (100 tablete, 300 biciclete, 10 aparate foto); școlile vor primi  materialele suport necesare pentru derularea programelor dezvoltate (ghidurile/modulele specifice programului pentru copii/elevi si părinți, moduleleaferenteprogramelor de formare și mentorat destinate cadrelor didactice, alte instrumente specifice necesare pentruderularea programelor).

Pe durata proiectului vor fi proiectate și ulterior implementate acțiuni menite să sprijine creșterea intervențiilor de conștientizare pentru importanta educației si participarea la proiect; aceste acțiuni se vor concretiza în campanii de conștientizare dezvoltate și derulate în cadrul celor 10 comunități beneficiare, cu 2 componente cheie: campania de conștientizare pentru comunitățile locale și campania de recrutare si de retenție a membrilor grupului țintă vizat de proiect.

Proiectul va genera un efect pozitiv pe termen lung prin creșterea numărului copiilor/elevilor care promovează nivelurile învățământului obligatoriu – primar, respectiv secundar si acced in nivelul superior si implicit prin creșterea șanselor acestora de integrare in piața muncii prin dobândirea competentelor de bază. De asemenea, un alt efect pozitiv pe termen lung va fi menținerea in sistemul de învățământ a persoanelor cu risc de abandon si implicit creșterea șanselor acestora de dobândire a competenţelor necesare integrării pe piața muncii.

 

 

Facebook Comments