Proiect de lege: Autovehiculele nu vor mai putea folosi sisteme de lumini personalizate

by Cristian Dobre

Senatul a adoptat, miercuri, un proiect legislativ care prevede interzicerea deţinerii, montării sau folosirii pe autovehicule a sistemelor care peturbă buna funcţionare a dispozitivelor de supraveghere a traficului, respectiv a sistemelor personalizate, nestandardizate, care luminează puternic.

Propunerea legislativă pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice a fost adoptată de senatori, cu 67 de voturi „pentru”, 12 voturi „împotrivă” şi o abţinere.

„În ultima perioadă se remarcă faptul că maşinile de mare tonaj care tranzitează ţara noastră sau efectuează transport intern şi internaţional prezintă o serie de modificări la nivelul sistemului de lumini. De multe ori sunt instalate sisteme suplimentare personalizate, nestandardizate, care luminează puternic şi intermitent pe timpul nopţii. Aceste lumini nu au nicio funcţionalitate în afară de personalizarea respectivului autovehicul de mare tonaj şi pot reprezenta un pericol în traficul rutier pe timp de noaptem când conducătorii auto aflaţi la volanul autoturismelor pot resimţi senzaţii de orbire de moment şi pot avea reacţii instantanee ce pot conduce la derapajul maşinii de pe carosabil şi pierderea controlului asupra acesteia”, se arată în expunerea de motive a iniţiativei legislative.

Propunerea legislativă e completată astfel încât se interzice deţinerea, montarea sau folosire pe autovehicule a sistemelor care peturbă buna funcţionare a dispozitivelor de supraveghere a traficului.

 Advertisement„ În circulaţia pe drumurile publice se interzice deţinerea la vedere, montarea şi folosirea mijloacelor speciale de avertizare sonoră şi sistemelor de lumini suplimentare personalizate, nestandardizate, care luminează puternic şi intermitent pe timpul nopţii, pe şi în alte autovehicule decât cele prevăzute la art 32 (2) precum şi deţinerea, montarea sau folosire pe autovehicule a sistemelor care peturbă buna funcţionare a dispozitivelor de supraveghere a traficului”, prevede articolul 44 (4) din proiectul de lege.

În legea în vigoare, articolul 44 (4) arăta astfel: „În circulaţia pe drumurile publice se interzice deţinerea la vedere, montarea şi folosirea mijloacelor speciale de avertizare sonoră şi luminoasă pe şi în alte autovehicule decât cele prevăzute la art.32 alin.(2), precum şi deţinerea, montarea sau folosirea pe autovehicule a sistemelor care perturbă buna funcţionare a dispozitivelor de supraveghere a traficului”.

Comisia pentru apărare a Senatului a întocmit un raport de admitere a propunerii legislative.

Iniţiatorii proiectului sunt doi deputaţi ALDE, Ică Florică Calotă şi Toma Petcu, şi un deputat PSD, respectiv Neculai Iftimie.

„În cazuri speciale sistemele luminoase neautorizate pot declanşa crize de epilepsie fotosensibilă, o afecţiune tot mai frecventă, asociată cu boli metabolice sau traumatisme cranio-cerebrale mai vechi”, se mai arată în expunerea de motive.

Senatul a adoptat iniţiativa, în calitate de primă Cameră sesizată, Camera Deputaţilor având rol de for decizional.

 

Sursa: mediafax.ro

Facebook Comments