Progresul Pecica a întrerupt invincibilitatea Felnacului

by Sorin Haut

Singurele echipe neînvinse în 2019, din primul eșalon fotbalistic județean, și-au dat întâlnire sâmbătă pe arena „Momir Dușan” din Felnac. Totuşi, liderul din Pecica pleca clar cu prima şansă, cu toate că ambiția gazdelor era mare, mai ales dacă ţinem cont de parcursul excelent din primăvară, cu cinci victorii la rând şi un egal – pe terenul viceliderului din Sântana – plus un succes în Cupă, în faţa aceleiaşi formaţii pregătite de Dan Cuedan. Trupa lui Dan Stupar a întrerupt însă invincibilitatea Felnacului, impunându-se cu 2-0, la capătul unui joc destul de disputat, dar controlat în mare parte de pecicani. În minutul 32, Copil a executat un corner de pe stânga, Gabor a trimis spre poartă, iar Răzvan Fritea și-a deviat balonul în propria poartă. Aspectul jocului s-a schimbat puțin la reluare, iar felnăcanii au prins curaj, începând în atac. Vali Fritea a fost aproape de egalare după o lovitură cu capul din şapte metri, ce a fost prinsă de Rusu, dar Pecica a replicat repede, Șoltesz intervenind salvator la șuturile lui Copil şi Arsene.

Doar Pecica a întrerupt seria lui “VI-FE”

Mai experimentaţi şi ceva mai bine pregătiţi fizic, oaspeţii şi-au securizat cele trei puncte în minutul 90, când Gyebnar l-a faultat chiar în colțul careului de 16 metri pe Huțanu, iar Arsene a trimis la colțul din stânga lui Șoltesz pentru 0-2. Victorie până la urmă meritată a celor de la Progresul, care aşteaptă cu încredere barajul de promovare. “VI-FE” a dat o replică bună, dar îşi pierde invincibilitatea din acest an, scenariu până la urmă aşteptat după duelul cu cea mai bună echipă a campionatului. Ciba a început partida în formula: Şoltesz – Sîrbu, Şiclovan (46 Plujar), V.Fritea, Gyebnar – Vidac, R.Fritea – L.Stanciu (60 Trifan), Maxim (33 C.Gabor), S.Bogdan – S.Măgulean (74 Baroti). În ciuda înfrângerii, Felnacul face o a doua parte de campionat de excepţie, totul culminând cu victoria din sferturile de finală ale Cupei României – faza judeţeană, 1-0 cu Unirea Sântana, reuşită semnată de Gabor (min.45).

Dan Ristin: “Interes şi pasiune pentru fotbal”

Preşedintele clubului din Felnac, Dan Ristin, trage concluziile meciului cu Pecica, dar şi al parcursului excelent de până acum din acest an, atât din campionat cât şi din Cupă: “Pecica a fost echipa mai bună, chiar pe această cale îi felicităm şi le urăm multă baftă la barajul de promovare. Pe de altă parte, băieţii noştri s-au comportat bine şi în acest meci, mi-au plăcut dăruirea şi atitudinea. Secretul evoluţiei noastre din acest an, pe lângă faptul că ne-am întărit considerabil, este seriozitatea întregului colectiv, de la jucători până la antrenor, dar şi aportul Primăriei, ce ne asigură stabilitate. Suntem cu banii la zi, chiar după meci băieţii şi-au primit banii pe luna martie. În Cupă, dacă tot am ajuns în semifinale, ne dorim să jucăm şi în ultimul act. În acest an e greu să mai urcăm în clasament, dar sezonul viitor ne dorim o clasare în Top 6, la Felnac există interes şi pasiune pentru fotbal. Mulţumim suporterilor, care au venit şi acum în număr mare la stadion şi vreau să le urez tuturor sărbători fericite!”

Facebook Comments