Progresul Pecica a câștigat concursul ”Bate Cupa”, de la Prima TV! UTA și Corvinul au terminat pe podium

by Sorin Haut

Clubul pecican a reușit o frumoasă lovitură de imagine la nivel național, reușind să câștige spectaculos concursul emisiunii ”Bate Cupa”, difuzată de canalul Prima TV. Nu mai puțin de 138 de puncte diferență au fost la final între locul 1 și locul 2, ocupat de ”sora” mai mare, UTA. Cele două formații s-au aflat față în față marțea trecută la Pecica, într-un amical câștigat de elevii lui Mircea Rednic.

Au luat startul 24 de echipe participante în Cupa României și un total de 96 de jucători. Pecicanii Bogdan Bozian, Mirel Arsene, Vasile Răchită și Roberto Bănățan au reușit imposibilul. Au acumulat puncte importante la încercările dificile, unde erau în joc puncte multe, importante în economia clasamentului final. Pentru trofeu, jucătorii Progresului s-au duelat cu fotbaliști cu experiență, cu multe jocuri în picioare în Superliga, în străinătate sau chiar în tricourile echipelor naționale.

Pilan: ”Am câștigat foarte mult la capitolul imagine!”

Ne bucurăm pentru această reușită frumoasă, pentru că ne-a adus multă simpatie și imagine la nivel național și internațional. Îi felicit cu bucurie pe băieți. Spun asta pentru că la concursul dedicat suporterilor s-au înscris și oameni ce locuiesc în străinătate și urmăresc canalele românești. Încheiem frumos cel mai bun sezon din istoria clubului. Dacă în grupele cupei nu am făcut puncte, măcar avem o reușită importantă la capitolul imagine. Acum lumea știe ce înseamnă și unde se află Pecica”, a declarat Cristian Pilan, conducătorul pecicanilor.

Pe site-ul www.batecupa.ro este publicat tot regulamentul concursului dedicat suporterilor, unde aceștia pot câștiga patru premii de 1000 de euro fiecare, dar și marele premiu de un milion de lei. Marele premiu va fi acordat la finala de la Sibiu, unde va fi prezent și un suporter pecican ce va avea șansa să participe la concurs.

Un suporter pecican va participa la finala cupei și va avea șansa marelui premiu de un milion de lei!

Progresul Pecica defilează în campionatul ligii a treia, seria a opta. Lideri detașați în clasament, galben-albaștrii au șansa să câștige matematic play-out-ul, cu cel puțin 4-5 etape înainte de final. În precedentele întâlniri, fotbaliștii conduși de pe margine de Dan Stupar și Bogdan Bozian, au înscris de cel puțin trei ori în fiecare meci, fapt ce a dus la stabilirea ”normei” pecicane. În meciul de sâmbăta trecută, Progresul s-a impus fără emoții, cu 4-1 în fața Gloriei Lunca Teuz Cermei, trei dintre goluri fiind înscrise de Bozian, Răchită și Bănățan, fotbaliști ce au dus greul emisiunii, alături de căpitanul Mirel Arsene.

Clasamentul final al emisiunii:

1.Progresul Pecica 787 puncte

2.UTA Arad 649 puncte

3.Corvinul Hunedoara 648 puncte

4.FC Botoșani 540 puncte

5.FC Bihor 528 puncte

6.Rapid 515 puncte

7.CSA Steaua 511 puncte

8.FC Hermannstadt 501 puncte.

 

 

 

 

Facebook Comments