Relansarea programului Rabla, prin care este subvenționată achiziția de autovehicule noi, va avea loc până cel târziu la 1 septembrie. Ministrul Mediului Diana Buzoianu vrea să reducă valoarea voucherului pentru automobile electrice. Diana Buzoianu susține că regulile programului Rabla nu se vor modifica, însă valoarea voucherului pentru automobilele electrice va fi redus. Ministrul susține că statul român nu-și mai permite să susțină o subvenție de 37.000 de lei, ca până în prezent. Programul Rabla a fost suspendat, în contextul învestirii actualului guvern, condus de Ilie Bolojan, chiar înainte de lansarea componentei destinate persoanelor fizice.
„Mă bucur să spun că am reuşit să salvăm parte din programul Rabla. Anul acesta, pentru persoane fizice, am reuşit să ducem bugetul de 200 de milioane de lei. Avem voucherele pentru termice, pentru hibrid, care sunt relativ mici, acolo nu se va modifica valoarea voucherului. În schimb, pentru maşinile electrice, unde valoarea vocuherelor era de 37.000 de lei, este un voucher pe care bugetul statului pur şi simplu nu-l mai suportă, va trebui să facem nişte ajustări să-l coborâm”, a declarat Diana Buzoianu, la TVR Info.
Întrebată dacă programul ar putea începe până la 1 septembrie, Diana Buzoianu a confirmat.
Diana Buzoianu a spune că Rabla va fi lansat imediat după ce va fi finalizat pachetul doi de austeritate, când va fi stabilit şi noul buget al programului. Ea a afirmat că va urma o modificare a ghidului care va conține noua valoare a voucherului pentru mașini electrice, redus. „Vom face o modificare simplă, prin ordin, la Ghidul pentru Programul Rabla, cel cu modificarea valorii. Deci asta va fi o modificare relativ uşor de pus în practică. Nu se va modifica nimic tehnic din platformă (…) noi sperăm să dăm drumul cât mai rapid posibil, imediat după planul al doilea de măsuri”, a adăugat ministrul Mediului, conform b1tv.ro.
Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie
Facebook Comments