Programul Interreg V-A România-Ungaria a fost lansat
Conferința de lansare a Programului Interreg V-A România-Ungaria, organizată sub deviza “SĂ CONTINUĂM COOPERAREA!”, a avut loc în data de 10 noiembrie 2016, la Oradea.
Obiectivul evenimentului a fost prezentarea stadiului de implementare a programului, a rezultatelor propuse, a perspectivelor de cooperare, precum şi a inițiativelor transfrontaliere implementate cu succes în Europa şi în regiune.
Conferința a reunit peste 150 de participanți din ambele state partenere: părți interesate de program, potențiali aplicanţi şi profesioniști care lucrează în domeniul cooperării teritoriale şi/sau dezvoltării regionale.
În egală măsură, conferința a urmărit să creeze o platformă comună pentru schimbul de cunoștințe si de informații privind procesul de aplicare şi dezvoltare de proiecte, precum şi pentru networking.
În acord cu poziția Comisiei Europene, respectiv orientarea către proiecte de impact şi obținerea de rezultate, Autoritatea de Management a oferit informaţii legate de calendarul lansării apelurilor de proiecte. Astfel, cele două state membre şi-au exprimat angajamentul de a lansa o parte din prioritățile de investiţii până la sfârșitul anului 2016, urmând ca o altă parte a acestora să fie lansate până la sfârşitul primului trimestru al anului următor.
Evenimentul a fost onorat de prezența unor invitați de seamă, printre care Excelența Sa Marius Gabriel Lazurca, Ambasadorul României în Ungaria, Consulul General al Ungariei la Cluj-Napoca, Mile Lajos, Atașatul Comercial la Ambasada Ungariei în România, Szabó Miklós, precum și reprezentanții Comisiei Europene-DG REGIO, Agnès Monfret şi Iva Gailly. Autoritatea de Management a programului a fost reprezentată de Mihai Busuioc, Secretar General în Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administrației Publice, Camelia Coporan, director general adjunct, Direcția Generală Programe Europene şi Roxana Racoviţă, Șeful Autorității de Management a programului. Din partea Autorității Naționale maghiare au participat Zsigmond Perényi, Secretar de Stat adjunct în cadrul Biroului Primului Ministru şi Adrián Savanyú, Șeful Departamentului Programe de Cooperare Internațională.
La nivel local, lansarea oficiala a programului a fost salutată prin discursurile susținute de către Claudiu Pop, prefectul Județului Bihor, Pásztor Sándor, președintele Consiliului județean Bihor şi Mircea Mălan, viceprimarul Municipiului Oradea.
Evenimentul s-a încheiat cu un moment artistic susţinut de Dr. Oana Lianu, vocalist şi instrumentist de excepţie, care a susţinut un recital de nai şi instrumente populare de suflat, acoperind un repertoriu muzical mixt, român şi maghiar. Totodată, participanții au vizionat o expoziţie de fotografii realizate în aria eligibilă a programului, realizate de cunoscutul artist fotograf orădean Ovi D. Pop.
* * *
Programul Interreg V-A România-Ungaria finanţează proiecte comune româno-ungare, care abordează nevoi identificate pe ambele laturi ale graniţei şi necesită o abordare comună, precum şi soluţii inovative, contribuind astfel la dezvoltarea sustenabilă a zonei eligibile.
Programul este o continuare a programelor de cooperare transfrontalieră implementate în regiune în perioada 1996-2013 şi dispune de un buget total de aproximativ 232 milioane euro, din care 189 milioane de euro reprezintă finanțarea nerambursabilă din Fondul European de Dezvoltare Regională.
Zona eligibilă a programului cuprinde județele Satu Mare, Bihor, Arad şi Timiş pe partea română a graniței şi, respectiv, judeţele Szabolcs-Szatmár-Bereg, Hajdú-Bihar, Békés şi Csongrád pe partea ungară a acesteia.
Informaţii suplimentare despre program: http://interreg-rohu.eu/ro/home.