Programul Festivalului Internațional de Teatru de Animație EUROMARIONETE

“Manifestare artistică cu caracter festiv, organizată periodic, unde se demonstrează realizările într-un domeniu artistic. E o definiție de dicționar care însă primește, an de an, la Arad, în România, o nouă semnificație. În 2018, între 3 și 8 mai, aici își dau întâlnire cei mai inspirați actori păpușari din toate colțurile României și ale lumii, în cadrul Festivalului Internațional de Teatru de Animație EUROMARIONETE (FITA). Își dau întâlnire într-o sărbătoare a istoriilor vesele ori cu tâlc, spuse pentru mari și mici de Scufița roșie, Harap Alb, Pinocchio ori alți eroi de poveste iubiți acum și din totdeauna. Din selecția celei de a XIX-a ediții a FITA fac parte trupe consacrate ale artei păpușărești din România: Teatrul “Arlechino” (Brașov), Teatrul Maghiar „Csiky Gergely” (Timișoara), Teatrul „Regina Maria”/Trupa „Arcadia” (Oradea), Teatrul de păpuși „Puck” (Cluj Napoca), Teatrul Clasic „Ioan Slavici”/ Trupa Marionete (Arad), Teatrul „Țăndărică” (București), Teatrul „Merlin” Timișoara, Teatrul „Ion Creangă” București, Trupa „Hopa Trop” București – și din Europa: Stuffed Puppet Theatre (Neville Tranter, Olanda, Australia) Duda Paiva Company (Olanda, Brazilia), Credo Theatre (Bulgaria), Teatrul Național Pecs (Ungaria) “Pe lângă trupele consacrate deja ca prezențe în cadrul Festivalului  Internațional de Teatru de Animație EUROMARIONETE, anul acesta avem, după cum ați văzut și... oaspeți noi. Este vorba despre Teatrul  „Ion Creangă” din București,  Teatrul Maghiar “Csiky Gergely” din Timișoara și Teatrul Național din Pecs, Ungaria. De asemenea norocoși de întâmplări teatrale inspirate vor fi, din nou, și adulții. Și asta de trei ori.“ – spune Christian Caimacan, director artistic al FITA 2018  Trei sunt spectacolele-eveniment care se adresează în exclusivitate publicului adult. Este vorba despre BABYLON (prezentat în premieră în România) – o drama a refugiaților, o poveste biblică modernă despre om și despre destinul său (Stuffed Puppet Theatre / Neville Tranter - Olanda / Australia), BASTARD! (prezentat în premieră în România) - un moment de reflecție ciudat și trist despre a manipula sau a fi manipulat, a poseda sau a dărui (Duda Paiva Company – Olanda / Brazilia) și MANTAUA, după Gogol - o poveste despre libertatea spiritului uman, care refuză sa fie întemnițat în interiorul unei… haine (Credo Theatre – Bulgaria). EUROMARIONETE 2018 vă invită așadar, să descoperiți măiestria, ingeniozitatea și creativitatea artiștilor păpușari și să vă lăsați fascinați de magia acestei forme de exprimare teatrală care are în centrul preocupărilor ei, păpușa. Mereu surprinzătoare!  Și poetică! Iată care este programul complet al ediție 2018 a Festivalului Internațional de Teatru de Animație Euromarionete: JOI, 3 MAI 9:30 + 11:00 Sala mare Teatrul Clasic  SCUFIȚA ROȘIE – Teatrul Maghiar de Stat Csiky Gergely Timișoara 9:30 + 11:00 Sala Trupa Marionete AVENTURILE LUI CHILLI RAMIREZ – Teatrul Arlechino Brașov   VINERI, 4 MAI 9:30 + 11:00 Sala mare Teatrul Clasic PUNGUȚA CU DOI BANI – Teatrul Puck Cluj Napoca 9:30 + 11:00 Sala Trupa Marionete PINOCCHIO – Teatrul Regina Maria / Trupa Arcadia Oradea 19:00 Sala Trupa Marionete BABYLON – The Stuffed Puppet Theatre – Neville Tranter – Australia/Olanda   SÂMBĂTĂ, 5 MAI 11:00 Sala Trupa Marionete POVESTEA PORCULUI – Trupa Marionete Arad 19:00 Sala studio Teatrul Clasic BASTARD! – Duda Paiva Company Brazilia/Olanda   DUMINICĂ, 6 MAI 11:00 Sala mare Teatrul Clasic OMUL DE ZĂPADĂ  - Teatrul Țăndărică Bucuresti 19:00 Sala Trupa Marionete MANTAUA – Credo Theatre Bulgaria   LUNI, 7 MAI 10:00 Sala mare Teatrul Clasic SPAIMA ZMEILOR – Teatrul Ion Creangă București 11:00 Sala Trupa Marionete INIMA DE PIATRA – Teatrul Merlin Timișoara   MARȚI, 8 MAI 10:00 + 11:00 Sala Trupa Marionete HARAP ALB – Hopa Trop București 12:00 Sala mare Teatrul Clasic MUMUS / BAU BAU – Teatrul Național Pecs Ungaria   Mai multe detalii găsiți pe pagina de internet a FITA 2018: www. trupademarionete.ro/festivalul-euromarionete