Program extins la Serviciul Permise Arad, după ce ancheta DNA a „înjumătățit“ examinatorii

by Florian Popa

Autorităţile din Arad au fost nevoite să extindă în weekend programul de examinări la proba practică pentru obţinerea permisului de conducere, după ce o anchetă a DNA a redus numărul examinatorilor la jumătate, pentru că cinci din zece sunt suspectaţi că luau mită.
Reprezentanţii Prefecturii Arad au declarat, vineri, pentru AGERPRES, că în acest moment au mai rămas cinci examinatori la proba practică, pentru că ceilalţi cinci au fost puşi pe alte posturi sau trimişi în alte judeţe, în urma anchetei DNA.
În aceste condiţii, timpul de aşteptare pentru un candidat este de până la 60 de zile pentru a susţine proba practică la categoria B, iar Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (SPCRPCIV) Arad a decis să se lucreze şi în două zile de sâmbătă din luna aprilie, pentru a reduce aşteptarea candidaţilor. Astfel, se vor face examinări pe traseu inclusiv în 13 şi 20 aprilie, iar dacă situaţia o va impune, măsura va fi extinsă în luna mai.
Pentru cele două zile de weekend în care se va lucra, SPCRPCIV Arad va apela la examinatori din judeţele Hunedoara şi Timiş.
În 15 februarie, DNA anunţa că nouă persoane, între care cinci angajaţi ai Ministerului Afacerilor Interne (MAI), au fost trimise în judecată în dosarul privind fapte de corupţie legate de eliberarea permiselor de conducere la SPCRPCIV Arad. Conform procurorilor, în schimbul unor sume de bani, suspecţii ar fi permis fraudarea probei practice perioada 2022 – ianuarie 2023.
Astfel, au fost trimişi în judecată, sub control judiciar, Vasilică Bogdănel Mironescu, comisar-şef de poliţie, Daniel Bezergheanu, comisar de poliţie, Ioan Gherheş, inspector principal de poliţie, Marian Ioan Bozgan, şef principal de poliţie şi Ionuţ Tiberiu Stoica, agent-şef de poliţie, toţi din cadrul SPCRPCIV Arad. Ei sunt acuzaţi de luare de mită în formă simplă şi continuată, conform agerpres.ro.

Facebook Comments