- Cu excepția secțiilor de copii, ATI și Boli Infecțioase, aparținătorii pot veni zilnic între orele 15.00 – 17.00 cu limitarea duratei de vizită la 15 minute;
- În cadrul secțiilor Neonatologie, Pediatrie I, Pediatrie II, Chirurgie Pediatrică și Obstetrică Ginecologie accesul este interzis.
- Secțiile ATI au program diferențiat: zilnic între orele 12.00-13.00, dar nu mai mult de 15 minute. Aparținătorii pot obține informații despre pacient, pe parcursul zilei, prin telefon.
- În ceea ce privește Secția Boli Infecțioase Adulți, programul de vizită a fost stabilit în intervalul orar 16.00-17.00.
Program de vizite limitat la Spitalul județean, din cauza numărului mare de pacienți cu afecțiuni respiratorii
În contextul numărului tot mai mare de pacienți care ajung la spital, cu afecțiuni respiratorii, pentru evitarea unui eveniment epidemiologic, conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad a dispus reducerea programului de vizită.
”În urma prezentării de către medicul epidemiolog, a situației pacienților cu afecțiuni respiratorii, în ședința de Comitet Director, am decis să restricționăm programul de vizită în spital. Menționez pe această cale că nu este vorba despre instituirea stării de carantină ci doar despre reducerea programului de vizită”, a declarat ec. Carmen Lucuța, managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad.
Începând de astăzi, 04.01.2019, accesul în spital se va face după următorul program: