Prognoza meteo: Vremea se încălzește semnificativ după 10 iunie în toate regiunile

by Florian Popa

Administrația Națională de Meteorologie a anunțat, luni, prognoza în intervalul 6 – 19 iunie, în fiecare regiune a țării. Potrivit ANM,  în următoarele zile, vremea va fi instabilă, iar temperaturile se vor situa în jurul valorilor medii de 28 de grade Celsius. După 10 iunie, valorile termice vor urca semnificativ până la maxime ce vor atinge 33-34 de grade în Oltenia și Muntenia, scrie digi24.ro.

Cum va fi vremea în săptămânile din perioada 6 – 19 iunie în fiecare regiune din țară:

Vremea în BANAT

Valorile termice diurne vor marca o scădere până în data de 10 iunie, de la medii de 29 de grade, spre medii de 26 de grade. După data de 10 iunie, vremea se va încălzi semnificativ, iar în jurul datei de 16 iunie, media regională va fi de 33 de grade. După această dată, va exista din nou tendința de scădere a valorilor termice maxime spre medii de 30 de grade. Variațiile temperaturilor nocturne vor fi nesemnificative pe tot parcursul intervalului, iar media acestora va fi de 15…17 grade. Condiții pentru manifestări de instabilitate atmosferică vor fi pe aproape tot parcursul intervalului de anticipație, dar în perioada 8-10 iunie vor fi averse posibil torențiale și cantități mai importante de apă.

Vremea în CRIŞANA

Temperaturile maxime vor marca o scădere ușoară până în data de 10 iunie, de la medii de 28 de grade, spre medii de 26 de grade. După data de 10 iunie, vremea se va încălzi, iar în jurul datei de 16 iunie, media regională va fi de 32 de grade. După această dată, va exista din nou tendința de scădere a valorilor termice diurne spre medii de 29…30 de grade. Temperaturile minime vor avea ușoare variații pe tot parcursul intervalului, iar media acestora va fi de 14…16 grade. Pe aproape tot parcursul intervalului vor fi condiții pentru manifestări de instabilitate atmosferică. În perioada 8-10 iunie și după data de 16 iunie probabilitatea pentru averse torențiale și cantități mai importante de apă va fi în creștere.

Vremea în TRANSILVANIA

Valorile termice diurne vor avea ușoare variații pâna în data de 10 iunie, iar media acestora va fi de 25…26 de grade. După data de 10 iunie, vremea se va încălzi, iar în jurul datei de 16 iunie, media regională va fi de 30…31 de grade. După această dată, va exista din nou tendința de scădere a valorilor termice maxime spre medii de 28 de grade. Temperaturile nocturne vor avea ușoare oscilații pe tot parcursul intervalului, iar media acestora va fi de 11…14 grade. Pe aproape tot parcursul intervalului vor fi condiții pentru manifestări de instabilitate atmosferică. În perioada 9-11 iunie și după data de 16 iunie probabilitatea pentru averse torențiale și cantități mai importante de apă va fi ridicată.

Facebook Comments