Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

by Cristian Dobre

Ne așteaptă temperaturi mai scăzute decât ar fi normal în această perioadă și ploi, în vestul țării. Meteorologii au emis astăzi prognoza pentru următoarele patru săptămâni. Astfel, săptămâna acesta, va fi mai rece mai als în vest și nord-vest.

ANM anunță că regimul pluviometric va fi excedentar în regiunile sud-vestice, iar în rest va fi în general deficitar, mai ales în nord-estul țării. Între 20 și 27 iulie, temperaturile medii ale aerului vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval în regiunile sud-estice, iar în rest vor fi ușor mai coborâte decât cele specifice pentru această perioadă. Cantitățile de precipitații estimate vor fi în general apropiate de cele normale pentru acest interval, cu excepția regiunilor nord-estice unde vor fi local deficitare.

Între 27 iulie și 3 august, temperaturile vor fi ușor mai ridicate decât cele specifice perioadei în sud-estul țării, iar în rest temperaturile medii se vor situa în jurul celor normale pentru acest interval. Regimul pluviometric estimat pentru această perioadă va fi deficitar la nivelul întregii țări, dar mai ales în zonele montane. Iar prima săptămână a lunii august (3-10 august), valorile termice vor fi ușor mai ridicate decât cele normale în sud și sud-est, iar în rest vor fi apropiate de cele specifice pentru acest interval. Cantitățile de precipitații vor avea, în general, o tendință deficitară.

Sursa: pressalert.ro

Facebook Comments