PROFESORII AU RAMAS FARA O PARTE DIN BANII CASTIGATI IN INSTANTA DIN CAUZA PRIMARIEI

by Cosmin Mihuta

Profesorii din municipiul Arad au avut parte de o surpriză neplăcută, atunci când şi-au primit leafa. Mai mulţi angajaţi din învăţământ s-au plâns, zilele trecute, de faptul că au primit doar o parte din suma lunară ce li se cuvenea în urma proceselor câştigate în instanţă. De exemplu, un profesor care are de primit lunar două milioane de lei, s-a trezit că în cont i-au intrat doar un milion. Situaţia neplăcută a fost sesizată şi conducerii şcolii, şi sindicatelor, dar, susţin profesorii, aceştia dau vina unii pe alţii, în timp ce situaţia pe ei îi interesează dacă se poate rezolva problema.

Pentru a afla motivele tăierii sumelor alocate profesorilor, am luat legătura cu inspectoratul şcolar, pentru a primi lămuriri în acest sens. Reprezentanţii ISJ Arad susţin că situaţia a fost provocată de faptul că, în acest moment, sumele destinate plăţii drepturilor câştigate de profesori în instanţă sunt insuficiente. „Nu există destui bani pentru a plăti aceste sume. Primăria Arad trebuie să solicite la Finanţe sumele necesare pentru plata profesorilor. Noi suntem convinşi că Primăria va face aceste solicitări, iar situaţia va fi rezolvată cât de curând“, spun reprezentanţii ISJ Arad.

Aşadar, Primăria Arad este cea care trebuie să facă solicitările, iar în funcţie de cât de repede se mişcă cei din Primărie, profesorii îşi vor primi până la urmă banii cuveniţi.

Facebook Comments