Produse contrafăcute, confiscate de jandarmii arădeni din Piața Obor
În cursul zilei de 19 octombrie a.c., jandarmii din cadrul Detașamentului 1 Jandarmi Mobil al Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad au desfășurat o acțiune de verificare în zona Pieței Obor din municipiul Arad, având ca scop prevenirea și combaterea faptelor contravenționale și penale.
Pe timpul activităților, jandarmii au depistat o femeie în vârstă de 29 ani, care oferea spre vânzare articole de îmbrăcăminte și încălțăminte ce purtau însemnele unor mărci înregistrate, la o tarabă din incinta pieței.
Valoarea totală a bunurilor este estimată la aproximativ 1.500 de lei. Produsele, expuse spre comercializare fără documente de proveniență, au fost ridicate în vederea confiscării, prezentând suspiciuni că ar încălca drepturile de proprietate intelectuală.
În baza prevederilor Legii nr. 84/1998, republicată, privind mărcile și indicațiile geografice, jandarmii s-au sesizat din oficiu și au întocmit actele de constatare. Dosarul urmează a fi înaintat organelor competente, pentru continuarea cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punere în circulație de produse contrafăcute.
Jandarmeria Arad atrage atenția că achiziționarea de produse contrafăcute sprijină activitățile ilegale și poate reprezenta un risc pentru sănătate și siguranță.
Jandarmeria Arad le recomandă cetățenilor să anunțe autoritățile ori de câte ori observă activități comerciale suspecte sau produse care par contrafăcute.