Proces împotriva cântăreţei Mariah Carey pentru melodia ''All I Want For Christmas Is You''

Proces împotriva cântăreţei Mariah Carey pentru melodia ''All I Want For Christmas Is You''
Mariah Carey a fost dată în judecată pentru 20 de milioane de dolari americani fiind acuzată de o presupusă încălcare a drepturilor de autor pentru hitul ei "All I Want For Christmas is You", informează agerpres.ro. Numele cântăreţei şi cel al colaboratorului ei Walter Afansieff sunt menţionate în procesul intentat de compozitorul Andy Stone. Melodia a fost lansată de Carey în 1994, fiind inclusă pe albumul "Merry Christmas", şi a ajuns unul dintre cele mai populare hituri festive. În documentele juridice depuse la tribunalul Eastern District din Louisiana, Stone susţine că a colaborat la compunerea cântecului în 1989 şi nu şi-a dat niciodată permisiunea ca acesta să fie folosit. Documentele, obţinute de agenţia PA Media, precizează că Mariah Carey şi colaboratorii săi "s-au implicat în mod conştient, voit şi intenţionat într-o campanie" de încălcare a drepturilor de autor care i s-ar fi cuvenit lui Stone pentru acest cântec. În documente se adaugă faptul că inculpaţii au săvârşit, de asemenea, "acţiuni de îmbogăţire fără justă cauză prin însuşirea neautorizată a muncii reclamantului şi a bunăvoinţei asociate acesteia". Stone solicită despăgubiri de 20 de milioane de dolari. "Merry Christmas" a fost lansat de Columbia Records la data de 1 noiembrie 1994 şi a devenit cel mai bine vândut album de Crăciun din Statele Unite din toate timpurile. Până în prezent au fost vândute peste 15 milioane de exemplare în întreaga lume.