Marți, 09.07.2024, conform Ordinului M.E. nr. OM 6155/2023, privind organizarea şi desfăşurarea evaluării naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a, în anul şcolar 2023-2024, pe site-ul evaluare.edu.ro și pe site-urile/avizierele centrelor de examen, s-au afișat rezultatele finale după soluţionarea contestaţiilor la Evaluarea Națională pentru absolvenții clasei a VIII-a din anul școlar 2023-2024.
Procentul mediilor peste 5 după soluționarea contestațiilor pentru
județul Arad este de 69,52%. De asemenea, un elev a obținut nota 10 la Matematică după soluționarea contestației.
Au fost depuse 264 de cotestații la Limba și literatura română, 5 la Limba și literatura maternă și 210 la Matematică. În tabelul de mai jos este prezentată dinamica notelor în urma soluționării acestor contestații:
| |
Contestatii la Limba și literatura română |
Contestatii la Limba și literatura maternă |
Contestatii la Matematică |
| TOTAL |
264 |
5 |
210 |
| Număr note diminuate în urma soluționării contestațiilor |
91 |
0 |
72 |
| Număr note nemodificate
|
12 |
1 |
42 |
| Număr note majorate în urma soluționării contestațiilor |
161 |
4 |
96 |
În acest context,
precizăm că rezultatele finale au fost publicate prin anonimizarea numelui și a prenumelui, pe baza unui cod unic alocat și comunicat fiecărui candidat. Măsura este în acord
cu prevederile art. 5 și ale art. 6 din
Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor - RGPD/GDPR).