Probleme în paradis pentru Eva Mendes

by Dana B.

Eva Mendes, soția actorului Ryan Gosling, se pare că nu e deloc încântată de relația soțului ei cu Emma Stone, alături de care joacă în filmul ”La La Land”, temându-se că actrița, premiată cu Oscar, „îi face ochi dulci” lui Ryan.

În speech-ul de acceptare a premiului Oscar pentru cea mai bună actriță pentru rolul din ”La La Land”, la gala de decernare a premiilor de duminică, Emma i-a mulțumit în mod special colegului ei de platou, Ryan Gosling, iar apoi cei doi au fost surprinși în timp ce se îmbrățișau cu patos la ceremonie.

Aceste detalii nu au fost trecute cu vederea de Eva care se teme că Stone ar putea să o lase fără soț și să ajungă o mamă singură a celor doi copii ai lor. Acesta este extrem de geloasă și se pare că și are de ce.

Potrivit unor apropiați ai acesteia, Emma a fost îndrăgostită de Ryan încă de când au jucat împreună în filmele „Gangster Squad” și „Crazy Stupid Love”, ea dorindu-și o relație cu acesta. Însă în cele din urmă,  Stone a ajuns să se cuplee cu Andrew Garfield, în condițiile în care acesta se afla într-o relație cu Shannon Woodward, iar ea a reușit să-i despartă, făcându-și un adevărată renume de spărgătoare de căsnicii.

Eva Mendes se teme acum că acest scenariu se poate repeta și acum. „Nu e imposibil de înțeles. Imaginează-ți cu tu ești acasă cu cei doi copii și vezi la televizor cum soțul tău continuă să joace alături de aceeași actriță, mereu și mereu, care este și singură și are reputație (meritată sau nu) de a fura iubiții altor femei. Chiar dacă nu ar fi justificat, gelozia și nesiguranța tot nu ar fi iraționale”, a subliniat sursa, referindu-se la îngrijorarea Evei.

 

Sursa: libertatea.ro

Facebook Comments