PRO-misiunea 1: venit minim pentru cei afectaţi de criză

by Florian Popa

PRO România este singurul partid care ţine cu oamenii simpli. Incompetenţa cu care guvernul PNL a condus România în criza Covid 19 ne va duce într-o criză economică. PRO România a stabilit ca primă măsură la guvernare protejarea oamenilor afectaţi de lipsa veniturilor. Va fi instituit un venit minim de criză, astfel încât românii care câştigă sub 2000 de RON să îşi poată asigura traiul de zi cu zi. Venitul minim de criză va fi alocat persoanelor care câştigă sub 2000 de lei lunar pentru o singură persoană, 1.500 de lei lunar pentru fiecare membru de familie, limita fiind de 4.500 lei pentru o familie.

Victor Ponta consideră că măsura va ajuta economia: „Venitul minim de criză ar urma să se acorde prin plata de către stat a diferenţei dintre veniturile realizate de o persoană şi nivelul garantat menţionat. Această diferenţă se va plăti jumătate în bani şi jumătate în tichete valorice pentru produse alimentare şi sanitare de strictă necesitate. Nu este doar o măsură socială, este şi una economică, pentru că această criză este una de consum. De produs se tot produce, dar nu are cine să cumpere. Oamenii nu au bani să cumpere sau se tem să-şi cheltuie banii. În acest fel, trecem un sfert din populaţia României un an peste criză şi ajutăm firmele româneşti să aibă consumatori”.

Flavius Măduţa, candidat PRO România pentru Camera Deputaţilor la Arad, susţine măsura. „Unii vor spune că nu sunt bani. Aşa au spus şi în 2012, când Victor Ponta a dat înapoi banii luaţi pe nedrept bugetarilor, pensionarilor, când a scăzut impozitarea. Se poate, dacă vrei să faci ceva pentru oameni. PRO România va lua aceste măsuri, votează în 6 decembrie PRO România, votează pentru o guvernare care ţine cu românii!”.

 

Articol realizat de Smart Print Media SRL, la comanda PRO Romania – FILIALA ARAD, CMF 11200008

Facebook Comments