Prinși de polițiștii arădeni, sub influența alcoolului, la volan

by Cristian Dobre

Polițiștii arădeni, au depistat, în acest weekend trei conducători auto, aflați sub influența băuturilor alcoolice.

Astfel, la data de 13 iunie a.c., polițiștii Postului de Poliție Șeitin au depistat un tânăr de 22 de ani, din Bala, în timp ce conducea un autoturism pe D.J. 79 D, fiind sub influența alcoolului. În urma testării cu aparatul alcooltest, a rezultat o îmbibație alcoolicăde 0,91 mg./l. alcool pur în aerul expirat.

Polițiștii din Vladimirescu, au depistat, sâmbătă, 13 iunie a.c., un bărbat de 40 de ani din aceeași localitate, în timp ce conducea un autoturism pe strada Progresului, aflându-se sub influența alcoolului. În urma testării cu aparatul alcooltest, a rezultat o îmbibație alcoolicăde 0,60 mg./l. alcool pur în aerul expirat.

Duminică, 14 iunie a.c., polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Chișineu-Criș au depistat un bărbat de 30 de ani, în timp ce conducea o autotutilitară pe raza localității Șimand, fiind sub influența alcoolului. În urma testării cu aparatul alcooltest, a rezultat o îmbibație alcoolicăde 0,54 mg./l. alcool pur în aerul expirat.

Conform procedurii, s-a dispus recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei celor în cauză, pe numele lor fiind întocmite dosare de cercetare penală pentru conducere sub influența alcoolului.

  •  
Facebook Comments