Primul mesaj al Corneliei Catanga, după operația suferită în urmă cu două luni

Primul mesaj al Corneliei Catanga, după operația suferită în urmă cu două luni
La începutul lunii iunie, Cornelia Catanga a ajuns de urgență la spital, după ce a făcut un stop cardio-respirator, iar acum, la aproape două luni de la operația suferită, artista și soțul ei au participat la primul eveniment. Chiar dacă nu se află într-o stare prea bună, perioada grea prin care a trecut lăsându-și amprenta pe chipul ei, Cornelia Catanga nu renunță la cântat, așa că recent s-a întors în fața celor care îi iubesc muzica. Aceasta a transmis un mesaj pe contul de socializare. „Prima mea ieșire la un eveniment, după probleme de sănătate pe care le-am avut. Îi mulțumesc bunului Dumnezeu că a fost și este lângă mine. Vă pup și vă respect, dragii mei !! Catanga & Padureanu”, au scris Cornelia Catanga și Aurel Pădureanu pe pagina lor. Sursa: liberatatea.ro