Primarul Timișoarei caută personal medical pentru campania de vaccinare. Bibi caută arădeni pe care să-i amendeze

by Florian Popa

Primarul municipiului Timişoara, Dominic Fritz, caută personal medical şi de suport pentru campania de vaccinare, administraţia locală urmând să încheie cu persoanele selectate un contract de prestări servicii cu plata pe oră, de la 90 de lei pentru medici, la 45 de lei pentru asistenţi şi 20 de lei pentru registratorii medicali.
Edilul a anunţat campania de recrutare printr-o postare pe Facebook.
„Medici, asistenţi, registratori, avem nevoie de voi în campania de vaccinare! A fost deja lansat pe pagina covid19.primariatm.ro procesul de recrutare pentru timişorenii care vor să îşi ofere ajutorul în campania de vaccinare. Apelul se adresează personalului medical (medici şi asistenţi) şi personalului de suport (registratori) care doresc să lucreze în cadrul centrelor de vaccinare şi care se pot înscrie într-o listă de selecţie. Medicii pot avea orice specializare, iar ca registratori, poate lucra orice persoană cu cunoştinţe de operare a unui calculator. Primăria Timişoara va încheia cu aceştia un contract de prestări de servicii, cu plata la oră, respectiv, 90 lei/oră pentru medici, 45 lei / oră pentru asistenţi şi cu 20 lei / oră pentru personalul care face înregistrările (sume brute). Doar prin vaccinare putem opri pandemia şi doar cu ajutorul vostru putem să o facem. Fiţi eroii noştri şi înscrieţi-vă chiar azi!”, se arată în postare.

Facebook Comments