PRIMARUL ISI ATACA „VECINUL“ SUB CENTURA. OARE FIINDCA NU MAI COTIZEAZA ?

by Andreea Radu

Primarul Gheorghe Falcă şi vecinul său de duplex, reprezentantul Confort SA, Univro, Conar şi al altor firme de renume abonate la banul public, multe în insolvenţă, aveau până nu demult o relaţie extrem de strânsă. Frăţească, ar spune unii care îi cunosc îndeaproape pe cei doi. O frăţie a banilor, am spune noi, dacă n-am ştii că Gheorghe Falcă nu e omul banului. Deşi unii spun că banul e „omul“ lui.

Să revenim la subiect: Falcă şi vecinul de duplex aveau o prietenie adevărată. Cât poţi fii de prieten cu Falcă, cel care n-are prieteni. Şi-au făcut case la fel, că de aia îi spune duplex, şi-au tras maşini la fel, vecinul A7, cu număr de Arad 88 …., tanti Falcă tot A7, tot negru, cu număr de Bucureşti, că e în leasing, că nu se face să dai banu’ jos că se prinde gaborii. Mai lipsea să-şi ia şi amante la fel. Vecinul juca squash la Gemi Sport, primarul juca şi el, iar vecinul se lăsa bătut de multe ori, să nu se strice treaba. Nu de atâtea ori ca Ovidiu Happy Meal Moşneag, care e campion, dar se mai lăsa. Îşi făceau concediile împreună în Grecia şi pe alte meleaguri însorite, ba nişte biciclişti care se plimbau des pe malul Mureşului spun că împărţeau aceeaşi piscină, la viloiul de pe CD Loga. Şi multe se vorbeşte despre ce mai împărţeau cei doi. În niciun caz mărţişoare.

În timpul liber, între două excursii şi o partidă de squash, Falcă era şi primar, iar vecinul, ca să nu se plictisească, mai primea câteva contracte de la Primăria Arad. De câteva milioane de euro, că e criză şi nu se poate mai mult. Destul însă pentru a acoperi cheltuielile la duplex, că deh, curentul e scump, gazele la fel, de întreţinerea piscinei nici nu mai vorbim.

Până într-o zi când, brusc, vecinul a făcut greşeala să-şi vândă partea. De duplex, nu vă speriaţi. Nu mai voia să facă baie în aceeaşi piscină cu primarul, ziceau vecinii. Ceea ce poate fi o mare jignire. Păi ce, o fi luat eczemă de Brad ? O întrebare pe care probabil şi-o fi pus-o şi Falcă, dar şi cei de pe CD Loga. Nu-i mai plăcea cum parca Ela ? O altă întrebare îndreptăţită pentru un vecin părăsit. I se părea prea scumpă zona ? Greu de spus. Oricum, gestul vecinului n-a fost gustat de Gheorghe Falcă. Aşa că, nici bine nu s-a mutat, că fostul vecin a fost luat la ochi de primar.

Şi nu oriunde, ci în public (deşi rufele se spală în duplex), în plină şedinţă CLM, ca să înţeleagă dezertorul ce mult a greşit. Falcă a afirmat supărat că nu mai permite nicio lucrare pe apă-canal în Arad, până nu se rezolvă cele existente. Falcă e supărat, pe bună dreptate, că pe Decebal s-au făcut lucrări de mântuială, aşa cum noi arătăm de aproape un an. Oare cine le-a făcut ? „Vecinul“, normal. Tot primarul e supărat că pe Dragalina sunt lucrări de mântuială. Iarăşi „vecinul“. Şi lucrările de pe Titulescu îl enervează pe primar. „Vecinul“, bată-l vina. Păi acum şase luni, de exemplu, când noi scriam zi de zi de aceste lucrări de mântuială, de ce nu te deranjau domnule primar ? Pe atunci plătea „vecinul“ ? Care să fie motivul supărării ? Nu mai cotizează „vecinul“?

Cam despre asta vorbesc cei care cunosc situaţia în amănunt. Cică de când s-a mutat „vecinul“ şi nu mai cotizează, primarul e tot mai supărat. Că altfel mergea când se cotiza, parcă şi A7-ul fugea mai sprinten pe şosele. Dar de câteva luni, de când a plecat „vecinul“, a venit seceta pe CD Loga. Parcă lucrurile nu mai merg cu mergeau. Nu mai sunt banii care erau. Nici la piscină, nici la peluză, nici la curent, nici la gaz, unde „vecinul“ cotiza din plin. Cu partea lui, bineînţeles, ce aţi crezut ?  Doar nu era să-i plătească „vecinul“ utilităţile, piscina, maşina, excursiile, extravaganţele, domnului primar ? Nici vorbă, fiecare cu partea lui. Dar, parcă, totuşi, lipseşte „vecinul“. Aşa că primarul i-a dat interzis la lucrări în Arad. Chit că pierdem nişte fonduri europene. Asta e. Să se întoarcă acasă şi să cotizeze. Măcar la piscină. Pe partea lui.

Facebook Comments