Primarul Falcă și-a „tras“ o trupă de aplaudaci

by Florian Popa

Poate ați observat că de vreo două săptămâni, primarul Gheorghe Falcă a intrat puternic în campania electorală. La ce anume candidează, nu știe nimeni, mai ales că lista pentru europarlamentare a PNL se cam știe, iar edilul șef nu e pe loc eligibil. Chiar și așa, Falcă face eforturi considerabile să convingă conducerea centrală că e un lider important, iubit chiar, mai ceva ca liderii din 1989.

De altfel, pe același model, Gheorghe Falcă și-a mobilizat o trupă de aplaudaci din PNL Arad, unii oameni serioși, alții lipitori de afișe, care să-l preaslăvească la evenimentele publice din Arad, astfel încât să pară că se bucură în continuare de popularitate în rândul cetățenilor. Nici măcar nu se mai ascund, ci sunt toți îmbrăcați în tricouri cu sigla PNL, după modelul uteciștilor din vremuri demult apuse. Un astfel de eveniment a avut loc și în weekend, când Falcă și-a mobilizat subalternii din PNL Arad, ca să-l aplaude în momentul în care depune coroana de flori în Piața Avram Iancu. A ieșit un eveniment de o penibilitate rară, care i-a făcut probabil să se rușineze chiar și pe cei din PNL. Dar ce contează că unii se fac de râs, dacă șeful e fericit.

Facebook Comments