Primarul Falcă, atac suburban pe Facebook! „Ai supt la Dragnea“

by Cosmin Mihuta

Primarul Aradului, Gheorghe Falcă, se află în aceste zile în China, într-o delegație oficială, pe banii noștri. În loc să se ocupe de probleme serioase, să discute cu oficialitățile de acolo despre eventuale parteneriate care să aducă beneficii Aradului, să știm că nu am cheltuit banii degeaba pe vacanța primarului, Falcă are alte priorități: stă pe Facebook și jignește arădenii care nu sunt de acord cu el. Dacă vreți să-l vedeți pe primarul agramat în toată splendoarea lui, intrați pe pagina de Facebook a jurnalistului Alexandru Chiriță, unde Falcă s-a dezlănțuit la adresa arădenilor care îl contestă, uitând de bunul simț pe care ar trebui să-l aibă orice cetățean, nu doar un primar.

De la ce a pornit totul ? Jurnalistul Alexandru Chiriță a postat un comentariu legat de „parcul“ reabilitat de la Intim: „Trebuie să ai un tupeu nemăsurat să numeşti parc o gâgâlice de pământ dintr-o intersecţie. La nivelul de incultură a celor care conduc destinele Aradului, mărimea parcului este direct proporţională cu opera ori statura lui Arghezi în cultura română. Mai bine îl botezau după unul dintre poeţii locali de curte sau îi spuneau simplu Nicolae Ioţcu….or something“. În discuție a intervenit și fostul candidat la Primăria Aradului Sebastian Bulumac, care a făcut o glumă, mai mult sau mai puțin reușită, în funcție de gusturi: „Mai corect ar fi „Scuarul Ela”“. Și a început furtuna. Imediat a intervenit Marele Agramat Gheorghe Falcă, cu un mesaj suburban: „Este penibil sa te legi de Ela.. leagăne de mine deșteptule care ai supt la Dragnea..“ (n.r. comentariile sunt așa cum le-a scris Gheorghe Falcă).

Primarul Aradului (cum ce greșirăm, Doamne ?) nu s-a mulțumit să-l facă troacă de porci doar pe Bulumac. A trecut și la autorul postării: „Sluga PSD ista … poate ne spui și cum este cu pasajul de la Micalaca..“ sau „familia a dorit sa se numească acest parc așa…PSD-itilor ați furat orașului 16 milioane de euro și tot voi înjurați… penibil.“.

În discuție a intervenit un membru PSD, Csilla Aur, care a îndrăznit să-l întrebe pe primarul Falcă dacă nu are și alte argumente, în afara poveștii cu cele 16 milioane furate. Atât i-a trebuit lui Falcă: „D-na.. Spune-ți oamenilor ca pe d-stra va angajat PSD el fără sa aveți pregătire… ați luat locul unui tânăr care este pregătit dar nu linge clanța lui Fufor de la PSD ca și d-stra..Spune-ți nu este adevărat ca ați furat orașului 16 milioane euro. Cand veți pierde puterea adevarul va câștiga“. După cum se poate observa, Gheorghe Falcă are cunoștințe gramaticale la nivel de clasa a treia, cel mult: spune-ți e spuneți, domnul primar; dumneavoastră se poate prescurta dv., dvs., d-voastră, în niciun caz d-stra; va angajat e de fapt v-a angajat. Cât despre faptul că vă adresați unei doamne cu expresii ca „linge clanța“, arată că cei șapte ani de-acasă i-ați petrecut prin pădure sau pe marginea șanțului, altfel nu se explică aceste ieșiri inacceptabile pentru un primar al Aradului.

Într-un cuvânt: RUȘINE!

Facebook Comments