Primăria Pecica va construi o centrală cu apă geotermală care va încălzi clădirile publice

by Andreea Radu

Administraţia locală din Pecica începe construirea unei centrale termice care foloseşte apa geotermală, cu ajutorul căreia vor fi încălzite clădirile publice, dar în viitor şi apartamentele din blocuri şi casele ale căror proprietari vor dori să se racordeze la acest sistem, scrie agerpres.ro.
Primarul oraşului Pecica, Petru Antal, a declarat marţi, pentru AGERPRES, că proiectul are o finanţare europeană obţinută prin Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020, iar consorţiul care a câştigat licitaţia pentru efectuarea lucrărilor organizează deja şantierul.
Proiectul are valoarea totală de 24,6 milioane de lei, din care finanţarea nerambursabilă este de 20.926.885 lei.
Prin acest proiect se va realiza un sistem centralizat de producere şi distribuţie a energiei termice, utilizând o sursă regenerabilă mai puţin exploatată, respectiv energia geotermală, în vederea reducerii emisiilor de CO2. Se vor face două foraje, unul de extracţie şi unul de injecţie a apei geotermale, la o adâncime de 1.200 metri. Finanţarea mai asigură achiziţia şi montarea unei centrale şi realizarea unei reţele de distribuţie a energiei termice cu o lungime de 1,33 kilometri.
„Am predat amplasamentul consorţiului care a câştigat licitaţia, iar în aceste zile se face organizarea de şantier. Lucrările de forare încep luna viitoare. Oraşul nostru va avea o centrală termică ce va funcţiona cu apă geotermală. În primii cinci ani vom încălzi în acest fel clădirile publice, dar ulterior vom extinde sistemul la blocurile de locuinţe, iar într-o altă fază la case, pentru proprietarii care vor dori să se racordeze. Va beneficia de acest sistem şi ştrandul termal din Pecica”, a declarat primarul.
Finalizarea lucrărilor şi punerea în funcţiune a centralei ar urma să aibă loc la sfârşitul anului 2023.

Facebook Comments