Primăria Arad va cheltui 20 de milioane de euro pentru subvenții la căldură și transport public, în 2022

by Florian Popa

Bugetul total al municipiului Arad, propus de administraţia locală, se ridică la suma de 860.391.000 lei în 2022, cu 157.662.000 de lei mai mult decât anul trecut, dar numai pentru subvenţiile la energia termică şi transportul public vor fi cheltuiţi aproximativ 100.000.000 de lei.
Primăria Arad a publicat la transparenţă publică Proiectul de hotărâre privind adoptarea Bugetului General de Venituri şi Cheltuieli al municipiului Arad în 2022, iar până în 14 februarie pot fi depuse contestaţii le Registratură. Ulterior, proiectul va fi supus dezbaterii şi votului în Consiliul Local Municipal.
Conform documentului, veniturile pe 2022 sunt estimate la 772.740.000 lei, din care veniturile proprii ar fi de 157.380.000 lei, adică circa 20% din veniturile totale.
Proiectul de buget arată că în 2022 vor fi alocaţi 74.100.000 lei subvenţii pentru energia termică livrată populaţiei, dar şi subvenţii în sumă de 25 de milioane de lei pentru transportul public în comun.
Recent, conducerea Companiei de Transport Publice Arad declarase, pentru AGERPRES, că, în contextul scumpirii energiei, în 2022 ar avea nevoie de subvenţii de aproximativ 50 de milioane de lei, adică aproape dublu faţă de 2021, când a primit circa 28 de milioane de lei.
În acest an, proiectele cu finanţare din fonduri europene nerambursabile ar urma să se ridice la suma de 218 milioane de lei, iar pentru cofinanţarea unor proiecte vor fi alocaţi peste 42 de milioane de lei.
Cheltuielile pentru întreţinerea oraşului (reparaţii străzi, iluminat, salubritate etc) ar urma să fie de peste 73,6 milioane de lei, fiind propuse şi cheltuieli pentru reparaţii de 7.132.000 lei, bani care vor merge, între altele, la şcoli, baze sportive şi instituţii de cultură.
Pentru asistenţă socială ar urma să fie cheltuiţi 22,4 milioane de lei, în timp de peste 22,5 milioane de lei vor merge către rambursări de credite.
La capitolul Cheltuielile salariale, pentru Autorităţile publice sunt prevăzuţi 38.550.000 lei, pentru Ordine publică şi siguranţă – 11.400.000 lei, la Direcţia de Asistenţă Socială – 10.598.000 lei, Cantina Municipală – 1.256.000 lei, Teatrul Clasic „Ioan Slavici” – 4.848.000 lei, Filarmonica Arad – 5.600.000 lei, Centrul Municipal de Cultură – 2.350.000 lei etc.
Comparativ cu anii anteriori, bugetul total al oraşului este mai mare. În anul 2021 a fost de 702.729.000 lei, în 2020 a fost de 615.733.000 lei, iar în 2019 a fost de 562.000.000 lei.

Sursa: agerpres.ro

Facebook Comments