Primăria Arad se încadrează în limita maximă de personal stabilită de Guvern

/
Primăria Arad se încadrează în limita maximă de personal stabilită de Guvern
În cadrul Ședinței Extraordinare a Consiliului Local Municipal Arad, desfășurată marți, 7 aprilie 2026, a fost aprobat proiectul de hotărâre privind modificarea organigramei și a statului de funcții ale aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Arad.

Modificările au fost realizate în vederea încadrării în numărul maxim de posturi stabilit de Instituția Prefectului – Județul Arad pentru Municipiul Arad, respectiv 625 de posturi, în conformitate cu prevederile Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare.

În urma reorganizării, structura de personal a fost ajustată astfel încât să respecte plafonul impus, fără a fi necesare concedieri. Situația actuală indică un total de 587 de posturi în organigramă, dintre care 522 sunt ocupate, iar 65 sunt vacante și nu se intenționează ocuparea lor. De subliniat faptul că un aspect distinct al organizării administrative la nivelul Municipiului Arad îl reprezintă statutul Direcției Generale Poliția Locală Arad. Spre deosebire de alte unități administrativ-teritoriale din țară, unde poliția locală funcționează ca instituție cu personalitate juridică proprie, în municipiul Arad aceasta este organizată ca direcție în cadrul aparatului de specialitate al Primarului, astfel în totalul de 587 de posturi ale organigramei se regăsesc și cele 130 de posturi ale Direcției Generale Poliția Locală. s

Comparativ cu anul 2020, când organigrama număra 903 posturi (dintre care 723 ocupate), administrația locală a redus semnificativ aparatul administrativ. În ultimii ani, mai multe posturi s-au vacantat în mod natural, prin pensionare, transfer sau demisie, fără ca acestea să fie reocupate.