Prima zi a alegerilor europarlamentare. Olandezii, la urne

by Andreea Radu

Astăzi încep alegerile pentru Parlamentul European, unul dintre cele mai mari evenimente democratice din lume. Provocările sunt multe: creșterea costului vieții, nemulțumirea agricultorilor, schimbările climatice, nevoia de locuri de muncă, lupta împotriva sărăciei, imigrația.
Alegătorii olandezi sunt primii care votează. Pentru unii, votul acesta este un mod de a lua atitudine față de liderul de extremă dreapta Geert Wilders, al cărui partid a ieșit pe primul loc la alegerile generale de anul trecut. În condițiile în care analiștii preconizează o înclinație spre dreapta radicală populistă în multe țări, toți ochii sunt pe procentul pe care îl pot obține euroscepticii.
Potrivit sondajelor, naționalistul Geert Wilders și Partidul Libertății sunt pe primul loc în Olanda și la aceste alegeri. Deşi manifestul politic pentru scrutinul legislativ de anul trecut menţiona clar că „PVV doreşte un referendum cu caracter legal obligatoriu pentru un Nexit”, o ieșire a Olandei din Uniunea Europeană după modelul Brexit, această idee a lipsit din campania pentru alegerile europarlamentare, scrie tvrinfo.ro.
Tonul a rămas însă puternic eurosceptic.
„Cooperarea cu alte ţări, aceasta este în regulă, dar păstrându-ne suveranitatea şi identitatea naţională„, a subliniat Partidul Libertăţii în manifestul său electoral. „Nu dorim un super-stat european„, „noi trebuie să decidem dacă mâncăm carne, dacă mergem cu avionul sau dacă vom conduce o maşină pe benzină, nu Bruxellesul”, se arată în același program în care partidul critică „un adevărat tsunami” al reglementărilor de mediu.
Promisiunea naționaliștilor este de a face „face eforturi pentru a schimba Uniunea Europeană din interior„.
Formațiunea a anunțat că va încerca să renunţe la regulile comunitare privind migraţia și că va institui cel mai strict regim de azil din istorie.
Din 2020, partidul a crescut rapid în popularitate, obținând un sprijin semnificativ tocmai pentru pozițiile sale anti-imigrație.
Mâine se deschid urnele în Irlanda și Cehia. Cea mai aglomerată zi va fi duminică, atunci când votăm și noi.

Facebook Comments