Prima versiune a celebrului şoricel Mickey Mouse poate fi preluată fără plata drepturilor de autor

by Adrian Pavel

Cel mai faimos personaj de desene animate din istorie este liber de drepturi de autor. Mickey Mouse poate fi preluat şi utilizat în noi şi noi poveşti fără a trebui să i se achite companiei Disney drepturile de utilizare. Există, însă, un amănunt foarte important: este vorba doar de prima versiune a celebrului şoricel. Nimeni nu și-ar fi imaginat, acum 95 de ani, că acest personaj de scurt-metraj avea să redefinească genul desenului animat – și să stea la baza unui imperiu de miliarde de dolari.
Jennifer Jenkins, Universitatea Duke, Facultatea de Drept: Inițial, durata protecției drepturilor de autor a fost de 56 de ani – mai întâi 28, cu opțiunea de a le reînnoi pentru încă alți 28 de ani. Așadar adunăm 56 la 1924 (anul producției), iar termenul a tot fost extins. Pare greu de crezut astăzi, dar în 1924, desenul animat uimea publicul – și însemna exact ce-i spune numele: mișcarea este o succesiune de desene. Creatorul Walt Disney, fondatorul imperiului de astăzi, și-a îndrăgit foarte mult creația. Mickey Mouse trebuia să-l simbolizeze pe omul de rând.
A fost însă și printre primele surse ale unor uriașe venituri ale companiei – venituri obținute din drepturile de proprietate intelectuală, pentru că nimeni altcineva nu a mai avut voie să folosească nimic din numele sau caracteristicile de imagine ale faimosului șoricel. Până acum, când acesta a intrat în domeniul public, după alte nume faimoase, scrie tvrinfo.ro.
Jennifer Jenkins, Universitatea Duke, Facultatea de Drept: Din ce în ce mai mulți s-au entuziasmat: Marele Gatsby? Ultimele povești cu Sherlock Holmes? Winnie de Pluș? Am văzut o creștere a entuziasmului artistic în ultimii patru ani.
Pentru că, alături de aceste opere, și Mickey Mouse poate fi acum folosit de oricine, în aproape orice scop creativ. Există însă un foarte, foarte important detaliu. Este vorba doar de această versiune a lui Mickey Mouse. Personajul a trecut prin numeroase schimbări, transformări, redesenări – care încă se află sub protecția drepturilor de autor, deținute de casa Disney.

Facebook Comments

Centrul de preferințe pentru confidențialitate