PRIMA ŞEDINŢĂ A NOULUI CJA. VEZI COMPONENŢA COMISIILOR DE SPECIALITATE

Consiliul Judeţean Arad s-a întrunit într-o şedinţă extraordinară, având pe ordinea de zi două puncte importante pentru derularea procedurii de lucru pentru mandatul 2016-2020: aprobarea noului Regulament de Funcţionare, respectiv votarea componenţei noilor comisii de specialitate. Regulamentul de Funcţionare votat astăzi a fost armonizat cu modificările apărute în Legea 215/2001 şi Statutul Aleşilor Locali. Noul regulament prevede un număr de cinci comisii de specialitate, formate fiecare din şapte de membri. Din comisii fac parte şi vicepreşedinţii, iar consilierii pot face parte din maxim trei comisii. Todată, s-a reglementat procedura de vot, care prevede şi posibilitatea de a se vota prin apel nominal, precum şi modul în care comisiile de specialitate îşi desfăşoară activitatea, respectiv procedura de a emite avize. „Consilierii judeţeni au aprobat astăzi un nou regulament de organizare, care oferă, în primul rând, dreptul vicepreşedinţilor de a face parte din comisii şi de a vota. În al doilea rând, consilierii au posibilitatea de a face parte din mai multe comisii, pentru că sunt oameni pregătiţi, cu mai multe calificări, care pot să ajute în domenii diferite de activitate. Nu în ultimul rând, am limitat la 30 de minute intervenţiile asupra unui punct aflat pe ordinea de zi a şedinţei, considerând că este timp suficient.”, a declarat Iustin Cionca, preşedintele CJ Arad.   Prezentăm mai jos componenţa noilor comisii de specialitate:
  1. Comisia juridică, gestionarea patrimoniului şi respectarea drepturilor cetăţeneşti:
Bozga Doru                            PNL Crişan Corina                         PNL Moţ Petru                               PSD Pădurean Petru                       PSD Plaveţi Ioan                            PNL Stan Simona                           PNL Trifon Daniel                          ALDE
  1. Comisia de buget, finanţe, studii şi analize economico-financiare:
Boghicevici Claudia               PNL Farago Petru                           UDMR Feieş Cristian                         PNL Gavra Cristian                                    PSD Moşneag Ovidiu                    PNL Remeţan Florin                      PMP Tripa Florin-Dan                    PSD
  1. Comisia de urbanism, amenajarea teritoriului, lucrări publice, sănătate, agricultură şi protecţia mediului:
Aurel Ardelean                      PNL Crişan Corina                         PNL Retter Iosif                             PNL Rus Florin Cătălin                  PMP Sabău Gheorghe                     PSD Sulincean Marius                    PSD Videscu Cristian                    PSD
  1. Comisia pentru probleme culturale, de învăţământ, sportive, de tineret şi de turism:
Bîlcea Sergiu                          PNL Cadar Răzvan Olimpiu          PNL Damian Vasilică                     PSD Lucaci Cornel-Ştefan             PSD Moşneag Ovidiu                    PNL Pero Tamaş Carol                   UDMR Ţolea Adrian Florin                PNL
  1. Comisia pentru strategii de dezvoltare, cooperare interinstituţională, servicii publice, sociale şi relaţii externe:
Ciceac Vasile                         PNL Duruş Daniel Sorin                PSD Farago Petru                           UDMR Gligor Ioan                             PSD Popa Garofiţa                         PNL Purcaru Mircea                       ALDE Urzică Cristian                       PNL