PRIMA INFRANGERE SI IN CAMPIONAT: UNIV.GOLDIS ICIM – RAPUSA LA TARGOVISTE

by webeditor

CSM Târgovişte a câştigat în această seară un nou episod din derby-ul clasic al baschetului feminin românesc, provocând Aradului prima înfrângere din campionat. Prima parte a întâlnirii a scos în evidenţă un echilibru evident între cele două mari rivale. De remarcat că Moni Brosovszky a fost singura româncă prezentă pe teren la primul fluier din „El Clasico”, celelalte jucătoare din primul „5” fiind americance, cinci la Târgovişte şi patru la Arad! Cu nou venita Givens în formula de start, americanca redebutând în Cetatea Chindiei chiar în faţa fostei echipe din sezonul trecut, gazdele au preluat conducerea cu 7-3, 11-5 şi apoi 13-7 în minutul 4, dar în doar 1 minut Aradul a restabilit egalitatea, 13-13. Scenariul s-a repetat din nou şi Târgoviştea a lăsat impresia că se poate desprinde, 21-15, dar liderul Ligii Naţionale s-a specializat în reveniri, 21-20 după 10 minute de joc.

Echilibru evident până la pauza mare

Tot cap la cap s-a mers şi în sfertul doi, în care ambele formaţii au trecut pe rând la conducere, dar nu la mai mult de 4 puncte. La rampă aveau să iasă americancele Smith, 13 puncte şi 5 recuperări, respectiv Williams, 13 puncte şi 9 recuperări şi Rhoads, 10 puncte, statistici valabile la pauza mare. Univ.Goldiş ICIM putea intra în avantaj după 20 de minute, dar tripla reuşită de Stoenescu, cu 8 secunde înainte de intrarea la cabine, a stabilit scorul primelor două sferturi, 40-39 pentru CSM. Tot sub semnul echilibrului s-a început şi după pauză, însă gazdele nu au slăbit ritmul, iar Poole şi Sanford au făcut un sfert de excepţie. Desprinderea s-a consemnat în minutul 26, 56-50, scor la care Araujo a cerut timeout, dar Târgoviştea şi-a păstrat un avantaj minim după 30 de minute, scor 62-57.

Williams MVP, dar a fost prea puţin…

Univ.Goldiş ICIM a avut doar două jucătoare în zi de graţie, Rhoads şi în special turnul de control Williams, care a făcut un meci excepţional, iar asta s-a văzut în economia finalului de joc. Cu Engelman, Cosby şi mai ales Broomfield (înlocuitoarea sa, Crăciun, făcând un joc curajos), cea din urmă acumulând 4 greşeli personale destul de repede, evoluând sub posibilităţi, echipa arădeană a reuşit totuşi să se ţină scai de adversară, fiind ţinută în viaţă de Williams, cu ale sale reuşite. Finalul a fost încins, dar Poole şi Sanford şi-au încheiat recitalul, aducând o victorie preţioasă în contul celor de la CSM Târgovişte, scor final 79-74. Pentru CSM Târgovişte au jucat: Smith 19 puncte şi 9 recuperări, Sanford 18 puncte şi 10 recuperări, Poole 16, Givens 10 puncte şi 7 recuperări, Stoenescu 7 (1×3), Green 5 (1×3), Jones 3 (1×3) şi Huţanu 1.

Primul loc se decide etapa viitoare, la Arad

Univ.Goldiş ICIM a răspuns cu: Williams 27 de puncte şi 14 recuperări, Rhoads 16, Brosovszky 10 (2×3), Cosby 7 (1×3), Broommfield 5, Crăciun 4, Milovanovic 3 (1×3), Engelman 2. După ce a pierdut câte un meci în Cupa României şi Liga Europei Centrale, ambele provocate de CSU Alba Iulia, Univ.Goldiş ICIM cunoaşte prima înfrângere şi în Liga Naţională. Primul loc înainte de play-off se va decide duminica viitoare, pe 9 februarie, când la Arad se anunţă un nou meci mare, împotriva Alba Iuliei, cele două echipe contabilizând până acum în campionat 15 victorii şi o singură înfrângere, 31 de puncte. Podiumul este încheiat de CSM Târgovişte, care cu 29 de puncte, va încheia probabil pe locul 3 înainte de play-off. (sportularadean.ro)

Foto: totalbaschet.ro

Facebook Comments